Titlul problemei de drept: Salarizare personal plătit din fonduri publice. Personal din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Egalizarea la nivelul salariului maxim aflat în plată. Raportul dintre statuările instanţei de contencios constituţional şi cele ale instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare.
- Materia: civil
- Submaterie: litigii de muncă și asigurări sociale
- Acte normative incidente: art. 31 alin. (1) şi alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 49/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
- Cuvinte-cheie: salarizare, personal bugetar
Problema de drept: obligarea instituţiei angajatoare la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre salariul de bază stabilit la nivel maxim aflat în plată în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime şi cel efectiv acordat, prin luarea în considerare, ca termen de comparaţie, a nivelului salarial cel mai mare stabilit la nivel naţional, în cadrul tuturor Direcţiilor de Asistenţă Socială.
Opinia conturată la nivelul Secţiei:
Opinia majoritară în sensul inexistenţei unei contrarietăţi între statuările instanţei de contencios constituţional şi cele ale instanţei supreme, având în vedere categoria particulară din cauza analizată de Curtea Constituţională, respectiv, cea a magistraţilor care sunt subordonaţi aceluiaşi ordonator de credite, la nivel naţional.
Prin urmare, echivalarea salariilor trebuie făcută exclusiv în cadrul aceluiaşi ordonator de credite, potrivit statuărilor instanţei supreme date prin Decizia nr. 49/2018, fiind fără relevanţă faptul că, la nivel naţional, în cadrul altor Direcţii de Asistenţă Socială există personal contractual care ocupă aceleaşi funcţii şi care beneficiază de drepturi salariale superioare.
Opinia minoritară este în sensul existenţei unei astfel de contrarietăţi, astfel că, în situaţia dată, trebuie să primeze interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional potrivit Deciziei nr. 794/2016, fiind bine cunoscute situaţiile în care, ulterior pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor decizii de unificare a practicii judiciare, Curtea Constituţională a apreciat ca fiind neconstituţionale respectivele decizii.
Argumentele soluţiei juridice:
Acest tip de acţiuni pun în discuţie raportul dintre statuările instanţei de contencios constituţional potrivit Deciziei nr. 794/2016 şi cele ale instanţei supreme prin mecanismul de unificare a practicii judiciare potrivit Deciziei nr. 49/2018.
Astfel, prin Decizia nr. 794/2016 s-a statuat, în paragraful 34, că: „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
Pe de altă parte prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 s-a stabilit că „În interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.”
Cadrul normativ aplicabil:
OUG nr. 57/2015
Art. 3 indice 1 . (1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(1 indice 3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
Art.1 (1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia nr. 794/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11)-(14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
3. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar și constată că dispozițiile art. 3 indice 1 alin. (1 indice 1) și (1 indice 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Decizia nr. 49/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal privind dezlegarea unei probleme de drept
În interpretarea dispozițiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 3 indice 1 alin. (1 indice 3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.
Opinia formatorilor INM:
Problema de drept ce face obiectul prezentei cauze o reprezintă obligarea instituţiei angajatoare la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre salariul de bază stabilit la nivel maxim aflat în plată în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime şi cel efectiv acordat, prin luarea în considerare, ca termen de comparaţie, a nivelului salarial cel mai mare stabilit la nivel naţional, în cadrul tuturor Direcţiilor de Asistenţă Socială.
Prin Decizia nr. 794/2016, CCR a reținut că „personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.” (par. 32).
În considerentele deciziei (par. 33), Curtea a subliniat în mod expres că „dispozițiile art. 31 alin. (11) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că acestea nici nu au fost criticate în mod special și nu contravin dispozițiilor invocate din Constituție”, ci acestea stabilesc definiția instituției sau autorității publice, precizând totodată că în cazul celor aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.
Așadar, Curtea Constituțională nu a stabilit că în interpretarea art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015 salarizarea se face face la nivel maxim național, ci, dimpotrivă, Curtea a subliniat în mod expres prevederile articolului anterior menționat, care cuprind și excepția privind instituțiile sau autoritățile publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 49/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat exact interpretarea acestui articol, ținând cont de considerentele deciziei CCR anterior menționate și a reținut că: „stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.”
În analiza sa, care a vizat în mod expres salarizarea la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, spre deosebire de cea a CCR, care a vizat salarizarea judecătorilor, ÎCCJ a reținut că, făcând referire la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, CCR a stabilit doar sfera destinatarilor acestui text de lege, nicidecum nu a înlăturat de la aplicare implicit criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de lege.
Totodată, ÎCCJ a subliniat că prin decizia anterior menționată, CCR a analizat ipoteza existenței unui tratament juridic diferit pentru salariații aflați în situații de fapt identice, desfășurând activitate în aceleași condiții, fiind subordonaţi aceluiaşi ordonator de credite, la nivel naţional, iar nicidecum pentru cazul unor salariați din instituții publice diferite, deci subordonați unor ordonatori diferiți.
În consecință, se constată inexistenţa unei contrarietăţi între decizia CCR nr. 794/2016 și decizia ÎCCJ nr. 49/2018, impunându-se astfel echivalarea salariilor exclusiv în cadrul aceluiaşi ordonator de credite, potrivit statuărilor ÎCCJ. Cât timp interpretările date de aceasta nu contravin în niciun fel considerentelor și soluțiilor deciziilor CCR, nu se poate pune problema ca aceasta din urmă să constate neconstituționalitatea deciziilor emise în baza interpretării date de ÎCCJ.
Având în vedere că finanțarea direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului se asigură din bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în cazul acestora nu este întrunită una dintre condițiile esențiale prevăzute de textul de lege incident, anume ca instituțiile publice să fie subordonate unui ordonator de credite comun, astfel încât salarizarea nu se poate impune la nivel național.
Pentru stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau autorități publice, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: ca acele entități să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă același scop, să îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar.
Nivelul maxim în plată pentru aceeași funcție se stabilește prin evaluarea instituțiilor și autorităților aflate la același nivel de subordonare financiară, neexistând vreo normă de trimitere la autoritatea centrală care asigură doar o subordonare funcțională și metodologică a activității specifice.
Cu unanimitate, a fost agreată opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul curților de apel – București, 9-10 noiembrie 2020.