Titlul problemei de drept: Calitatea procesuală pasivă în cazul cererilor de chemare în judecată prin care reclamantul, victima unui accident de circulație/sau furnizorul de servicii medicale, solicită repararea prejudiciului cauzat/plata contravalorii cheltuielilor de spitalizare efectuate pentru tratarea victimei unui accident de circulație, în condiţiile în care autoturismul implicat în accident, condus de persoana vinovată de producerea acestuia, avea încheiată la acea dată poliţă RCA valabilă.
- Materia: civil
- Subcategoria: pretenții
- Obiect ECRIS: pretenții
- Acte normative incidente: art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017; art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995; art. 474 alin. (4) C. proc. pen.; art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 republicată.
- Cuvinte cheie: răspundere civilă auto; poliță RCA; furnizor de servicii medicale
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017: „(…) în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
Într-un conținut similar, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 prevedea: „… în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi”.
Prin Decizia nr. 1/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare … are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.”
Totodată, în cuprinsul considerentelor aceleiași decizii s-a reținut că: „Împrejurarea că asigurătorul răspunde în limitele prevăzute în contract și că această limitare ar putea aduce atingere principiului reparației integrale a prejudiciului nu justifică legal răspunderea solidară cu autorul faptei ilicite, întrucât solidaritatea nu rezultă din lege sau din contract, iar asigurătorul răspunde pentru asigurat în temeiul legii și al contractului, asumându-și o obligație proprie și nefiind ținut la reparație în condițiile art. 1.382 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât nu răspunde pentru o faptă prejudiciabilă pe care să fi comis-o alături de asigurat. În realitate, răspunderea de care este ținut asigurătorul R.C.A. este una limitată de contractul de asigurare și de lege, așa cum s-a argumentat în precedent, dar nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, în temeiul principiului reparației integrale a prejudiciului, pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător”.
Conform art. 474 alin. (4) C. proc. pen., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În temeiul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 republicată privind reforma în domeniul sănătății: „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”.
Reținem din cuprinsul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 – într-o formulare aproape identică cu aceea a art. 54 alin. (1) din cuprinsul Legii nr. 136/1995 – că persoanele prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România sunt obligate să solicite repararea pagubei de la asigurătorul RCA.
Această interpretare a fost, de altfel, impusă cu valoare obligatorie pentru instanțele de judecată – indiferent dacă acestea sunt civile sau penale -, conform art. 474 alin. (4) C. proc. pen., prin Decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în recurs în interesul legii, cu mențiunea că răspunderea autorului faptei ilicite nu este exclusă, ci ea privește doar valoarea pagubei rămase neacoperită de către asigurator și care depășește limitele răspunderii acestuia.
Fiind persoane prejudiciate, atât victima accidentului de circulație, cât și furnizorul de servicii medicale trebuie să își exercite dreptul lor la despăgubire împotriva societății de asigurare, și doar pentru ceea ce depășește limita valorică a răspunderii acesteia, despăgubirea poate fi pretinsă autorului faptei ilicite.
Acest raționament nu este infirmat de art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 republicată, textul stabilind că răspunderea celui care a adus daune sănătății unei persoane se realizează potrivit legii, iar, în cazul prejudiciilor cauzate prin accidente de circulație, Legea nr. 132/2017 instituie regula conform căreia despăgubirea se acordă, cu precădere, de către asigurătorul RCA și doar valoarea din pagubă neacoperită de către acesta se suportă de către autorul accidentului.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că, în măsura în care cuantumul despăgubirii se situează în limita răspunderii asigurătorului de răspundere civilă delictuală (conturate de contractul de asigurare și de lege), victima/sau furnizorul de servicii medicale este ținută să solicite repararea prejudiciului doar de la societatea de asigurare, neavând opțiunea de a pretinde acoperirea pagubei de la autorul faptei ilicite. Urmează că, în limita răspunderii asigurătorului, doar acesta are calitate procesuală pasivă, autorul faptei ilicite fiind citat în cauză doar în calitate de intervenient forțat. Pentru partea din despăgubire care depășește limita răspunderii asigurătorului, debitorul obligației de reparare a prejudiciului este însuși autorul fapte ilicite, calitatea procesuală pasivă revenindu-i acestuia.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.
