Avocatul și profesorul clujean Radu Chiriță a precizat, într-un text postat pe blogul său, pașii ce ar trebui urmați pentru ”a înlătura nedreptatea care i s-a făcut” avocatului Robert Roșu, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. În opinia specialistului clujean, UNBR, barourile şi corpul avocaţilor ar trebui să insiste în respectarea termenului legal de redactare a hotărârii. Radu Chiriță a anunțat că va cere verificarea modului de repartizare a cauzei la complet în cadrul ÎCCJ și că va redacta o cerere de măsuri provizorii către CEDO.
”Voi redacta zilele astea o cerere de măsuri provizorii către CEDO. Ştiu că nu se dau astfel de măsuri în situaţii de genul ăsta, dar nu e nimic de pierdut. O voi pune şi pe aia pe net, cu aceeaşi rugăminte: cine va dori să o susţină, să semneze. Poate dacă cei de acolo văd că un întreg corp al avocaţilor susţine ceva, vor trece peste ideea după care astfel de măsuri se iau la expulzări etc”, a scris Radu Chiriță pe blogul său, raduchirita.com.
Avocatul clujean își îndeamnă colegii să fie alături de Robert Roșu în cât mai multe moduri: ”Fiecare poate să facă ceva pentru el: să îi scrieţi, să îl vizitaţi, să scrieţi ălora din Parlament, din Guvern, din MJ, de la Haga, de la mama dracu’, orice. Nu doar acum, când e multă lume lângă el. Şi peste un an, şi peste doi, când va fi mai greu.”
Convins că hotărârea de condamnare este definitivă şi că ”va fi extrem de greu ca, în ciuda nedreptăţii cuprinsă în ea, să fie vreodată desfiinţată”, iar căile extraordinare de atac să admit extrem de rar, Radu Chiriță susține că trebuie insistat ca hotărârea să fie redactată în maximum 30 de zile: ”În primul rând, pentru ca omul să ştie de ce dracu stă la Rahova. În al doilea pentru a-i permite să uzeze de căile legale de a contesta decizia. Pentru asta cred că UNBR, barourile şi corpul avocaţilor ar trebui să îşi dea mâna şi să insiste în respectarea termenului legal (chiar aşa de recomandare cum este el) de redactare a hotărârii.”
În plus, susținând că are dubii în ceea ce privește modul de repartizare a cauzei, Radu Chiriță a scris că va cere efectuarea unor verificări. Înalta Curte a și anunțat, de altfel, că va verifica modalitatea de repartizarea aleatorie a dosarului Ferma Băneasa.
Poate că în jelania sa către CEDO avocatul şi profesorul Chiriţă va menţiona şi data de la care UNBR-ul şi baroul din care face parte a dobândit personalitatea juridică, dobândind drepturile şi fiind supus obligaţiilor erga omes.
În faţa Curţii de Apel Bucureşti autointitulatul „Baroul Cluj” nu a reușit să facă dovada existenței sale legale.
Fapt cert: nu există în Republica România nici o dovadă că UNBR-Zamfirescu, Florea, Briciu care se agită astăzi pentru unul dintre avocaţii săi ilegali, ar funcţiona potrivit legii.
Avocatul Roşu, abonat la reţeaua de valorificare a drepturilor litigioase în 2 luni, profesează ilegal la fel ca şi Chiriţă, Zamfirescu, Florea, Briciu şi ceilalţi…indignaţi.
Meri crismăși!