Judecătoarea Adriana Stoicescu, președinta Tribunalului Timiș, a reacționat, în termeni acizi, la anunțata reformă a Inspecției Judiciare. Potrivit programului de guvernare, măsura este necesară ”astfel încât această instituţie să ofere garanţii sporite de independenţă şi imparţialitate”. ”În timp ce sute de avocați protestează, asociațiile magistraților ridică tonul și spun lucruri de o gravitate extremă, personajul ce se vrea ministrul justiției militează pentru întărirea DNA și reorganizarea prin dispariție a Inspecției Judiciare”, a scris judecătoarea Stoicescu pe pagina sa de Facebook.
Reacția magistratului timișean vine după ce în programul de guvernare al Cabinetului Cîţu, capitolul Justiţie, sunt precizate mai multe măsuri precum desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) și reforma Inspecției Judiciare.
„Înfiinţarea unei structuri specializate, având o competenţă care se raportează la calitatea persoanelor şi nu la natura faptelor, este nejustificată şi lezează prestigiul profesiei de magistrat, prin inducerea ideii că fenomenul criminalităţii ar fi larg răspândit în această categorie profesională. Un astfel de corp reprezintă de asemenea un mijloc de intimidare a magistraţilor şi un mod de izolare a acestora în raport cu cetăţenii obişnuiţi. Urmărirea penală a unui caz de furt trebuie să se desfăşoare la fel, indiferent dacă suspectul este un magistrat sau orice alt cetăţean”, se justifică, în programul de guvernare, propunerea de desfințare a SIIJ.
În același document este anunțată o reformă a Inspecţiei Judiciare, care va avea loc în perioada următoare: ”Prin reorganizarea Inspecţiei Judiciare, inspectorul-şef a dobândit în mod nejustificat o serie de competenţe discreţionare. În perioada imediat următoare avem în vedere o reformă a Inspecţiei Judiciare astfel încât această instituţie să ofere garanţii sporite de independenţă şi imparţialitate.”
Alte măsuri care vizează Justiția se referă la eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraţilor, întărirea luptei împotriva corupţiei şi a infracţionalităţii organizate și trecerea poliţiei judiciare în subordinea parchetelor.
Mai este propusă modificarea procedurii de desemnare a conducerilor Parchetului General de pe lângă ÎCCJ, DNA şi DIICOT prin diminuarea factorului politic şi creşterea rolului CSM în această procedură. Procedura va prevedea ca ministrul Justiţiei să facă propunerea de numire în funcţie în urma unei proceduri transparente şi obiective de selecţie a candidaţilor, validarea rezultatelor concursului urmând a se realiza printr-un aviz conform al Secţiei pentru procurori din cadrul CSM, în timp ce numirea în funcţie va reveni Preşedintelui.