Salariul minim ar putea crește din 2021 cu 40 de lei. După întâlnirea avută cu patronatele și sindicatele din economie, premierul Florin Cîțu a decis că salariul minim net va ajunge la 1.386 de lei, notează Digi24.
“Trebuie să luăm o decizie azi. Suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Sunt sectoare în economie cu probleme de revenire. Avem mulți pe salariul minim exact în acele sectoare. Suportabil ar fi o creștere cu 3%. Inflația este de 1,8%, așa că mergem pe 2300 lei”, a spus Florin Cîțu la ședință, potrivit sursei citate.
Ultima mărire a salariului minim pe economie a fost făcută pentru anul 2020, cînd acesta a fost majorat cu 83 de lei. În 2019, majorarea a fost de 101 lei, la 1.236 de lei, în 2018 cu 97 de lei, la nivelul de 1.162 de lei iar în 2017 a crescut cu 140 de lei, la 1.065 de lei.
Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, începând cu ora 14:00, președintele Klaus Iohannis va fi prezent la ședința care vizează stadiul construcției bugetului de stat, la care vor participa prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.