Situația la Spitalul Căi Ferate Timișoara este una critică, citim pe pressalert.
Spitalul a fost desemnat în linia a doua de intervenție, conform planului alb. Adică să preia cazurile de infecții cu COVID-19 după ce Spitalul Victor Babeș se va umple. Dar spitalul se află într-o situație critică.
Mai multe asistente și infirmeiere au demisionat. Managerul Ciprian Olaru, a confirmat acest lucru, spunând că „sunt mai mult de patru persoane. Cred că sunt aproximativ zece asistente și infirmiere. Nu știu exact pentru că este o dinamică foarte mare. Sunt convins că au invocat și lipsa materialelor de protecție. Este o oarecare stare influențată de COVID 19 – teamă și anxietate. Este un cumul de factori.
Din punct de vedere uman pot să înțeleg teama lor, au în familii persoane în vârstă, nu vor să-i infecteze. Din punct de vedere profesional cred că este foarte important să rămânem alături de cetățeni. Poate că și aici, la calitatea umană, sunt anumite scăpări. Conform procedurii, trebuie să comunicăm DSP Timiș care trebuie să asigure personal pentru funcționare prin transferuri din alte părți”.
Confom managerului până acum dotările cu materiale de protecție au fost asigurate exclusiv din donații și sponsorizări, remarcând implicarea societății civile. La ora actuală, este asigurată funcționarea pentru următoarele zile. Managerul a susținut că dacă fluxul de pacienți va crește, fiind „cel așteptat, nu vom face față. De la autorități nu am primit nimic, de la prefectură, nimic, de la primărie, nimic, nimic de la ISU. Nici din ce s-a achiziționat centralizat prin ONAC nu am primit ceva”.