Nicolae POP | A fost sau nu a fost? (VII) – Revoluția Română, văzută de un fost ofițer superior din sediul Securității Bihor

Interviu realizat de Nicolae Pop

Un fost ofiţer superior în rezervă a vorbit, sub protecţia anonimatului, despre Revoluţia văzută din sediul Securităţii Bihor: „Maturitatea şi discernământul tuturor, dar în mod special ale liderilor manifestanţilor-revoluţionari, au făcut ca pe întreg parcursul derulării acestor ample mişcări sociale să nu se înregistreze evenimente grave!”…

Când au apărut primele informaţii despre o posibilă răsturnare a regimului comunist din România

– Pentru început, am dori să cunoaştem opinia dvs. cu privire la rolul pe care l-a avut Securitatea în evenimentele din decembrie 1989 sau dacă a avut vreun rol, premergător şi în timpul desfăşurării acestor evenimente de importanţă majoră pentru România.

Ofițer (r): Întrebarea dumneavoastră, pe cât este de pertinentă, pe atât este de complexă, iar răspunsul complet şi exact ar fi de natură să lămurească multe din necunoscutele care persistă asupra acestor evenimente. Desigur, această întrebare îşi va găsi răspuns, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de tenacitatea şi profesionalismul celor care se vor apleca spre a o cerceta, studia şi analiza în integritatea contextului socio-politic din România şi Europa efervescentului an 1989.

Referitor la „rolul” pe care acest serviciu de informaţii l-a avut înainte şi în timpul evenimentelor, doresc să precizez din capul locului că acesta nu a fost stabilit în nicio cancelarie din România sau străinătate şi că unicul rol concret era acela care îi era atribut prin legea de funcţionare, de a culege informaţii despre domeniile de interes operativ pentru ţară, domenii stabilite de conducerea Partidului Comunist.

Neavând pretenţia de a fi istoric, memorialist, sociolog, analist ori de a avea o viziune generală asupra a tot ceea ce s-a petrecut în organul de Securitate, în cele ce urmează o să încerc să împărtăşesc pentru cititorii dumneavoastră câteva puncte de vedere obiective, atâta cât permite subiectivitatea celui care a trăit evenimentele din interior, asupra modului cum s-au derulat acestea în Oradea şi judeţul Bihor.

– Când s-au obţinut de către Securitatea din Bihor primele informaţii despre o posibilă răsturnare a regimului comunist din România?

Ofițer (r): Este dificil de marcat data exactă când asemenea informaţii au intrat în posesia noastră, fie de pe surse interne, fie externe. De remarcat este faptul că informaţii de această natură, unele mai complexe, altele mai voalate, au început să apară imediat după întâlnirea de la Malta dintre preşedinţii Bush şi Gorbaciov, unde, după cum bine se ştie, a fost pecetluit destinul României comuniste.

Menţionez că, în această perioadă, toţi ofiţerii, indiferent de profilul de muncă pe care îşi desfăşurau activitatea, aveau ca prioritate obţinerea de informaţii de această natură prin toate mijloacele care le stăteau la îndemână. Doresc să remarc în acest context o particularitate pentru Securitatea Bihor şi celelalte Securităţi judeţene din vestul ţării, care consta în faptul de a culege informaţii despre stadiul şi evoluţia evenimentelor similare din Ungaria, ştiut fiind faptul că atât în Ungaria, cât şi în celelalte ţări comuniste evenimentele le-au precedat pe cele din ţara noastră.

Toate informaţiile de această natură erau cuprinse într-o sinteză care era transmisă zilnic, de două ori pe zi sau de câte ori era nevoie, în funcţie de importanţa şi natura informaţiilor, Departamentului Securităţii Statului.

9 noiembrie 1989, momentul intrării ”în linie dreaptă”

– Pe baza informaţiilor obţinute, când consideraţi că circumstanţele s-au conturat şi condiţiile erau „coapte” pentru schimbările ce urmau să vină?

Ofițer (r): Dacă considerăm momentul Malta punctul zero, punctul de declanşare a procesului, care va avea un prim final în 22 decembrie, trebuie evidenţiat faptul că amploarea evenimentelor internaţionale s-au derulat cu o succesiune în „crescendo” de la oră la oră, de la zi la zi, de la o ţară la alta, fapt ce a făcut ca volumul informaţiilor obţinute de către noi despre frământările sociale interne, starea de spirit a populaţiei şi dorinţa generală de schimbare a regimului totalitar din România să fie consecinţa bulgărelui de zăpadă care, odată pornit, nu mai poate fi stăvilit şi creşte pe măsură ce înaintează sau, mai bine zis, pe măsură ce coboară la vale. Datele şi informaţiile obţinute, precum şi evoluţia din celelalte ţări comuniste din Europa au dus la concluzia că punctul din care nu mai exista cale de întoarcere pentru schimbările ce urmau să vină în România este 9 noiembrie 1989, ziua căderii zidului Berlinului, dată care pentru ţara noastră a marcat intrarea în linie dreaptă a procesului de răsturnare a vechiului regim, data de la care s-a intensificat pregnant lupta, chiar deschisă, a persoanelor şi grupurilor cristalizate cu intenţii revoluţionare.

Această perioadă a coincis pentru Securitatea Bihor cu schimbarea şefului Sima Traian, care a fost mutat la Securitatea Timişoara, locul lui fiind luat de Ogăşanu Dumitru, ofiţer cu mai puţină experienţă în munca de conducere a unui organ de informaţii judeţean, schimbare care, în bună măsură, a avut efecte benefice asupra evoluţiei viitoare a mişcărilor pro-revoluţionare din Oradea.

– Deci, la data de 9 noiembrie 1989 s-a intrat „în linie dreaptă”; ce ordine pe linie de muncă aţi primit, ce măsuri s-au luat la nivelul Securităţii Bihor?

Ofițer (r): După 9 noiembrie, la ordinele directoare venite de la Bucureşti, toate unităţile de Securitate judeţene sunt obligate să întocmească programe de măsuri care să cuprindă acţiuni concrete de contracarare a manifestărilor ostile regimului, să fie depistate toate persoanele care aderă şi simpatizează cu mişcarea pro-revoluţionară.

Sunt întocmite tabele nominale şi fişe personale cu asemenea persoane, cunoscute din baza de date, iar informaţiile despre ele sunt actualizate zilnic.

Se constituie o grupă operativă, formată din ofiţeri cu funcţii importante, care avea drept scop analiza fiecărui caz în parte şi dispunerea de măsuri operative referitoare la modul cum trebuie să acţioneze ofiţerii care aveau asemenea persoane în lucru, pentru neutralizarea lor.

O serie întreagă de măsuri sunt stabilite pentru punctele de frontieră, care privesc în principal intensificarea controlului persoanelor, români şi străini, la intrarea şi ieşirea din ţară, pentru a se preîntâmpina introducerea în ţară de armament, material ostil şi de propagandă împotriva regimului. Sub imperiul acestui ordin, multor cetăţeni străini li se interzice intrarea în România, majoritatea acestora fiind cetăţeni maghiari, existând temerea că vin în ţară ca exportatori ai revoluţiei şi organizatori a unor nuclee iredentiste.

Ordinele date în această perioadă sunt imperative în ce priveşte activitatea şi conduita ziariştilor străini, cărora trebuie să li se găsească nod în papură, să se dovedească conduita lor necorespunzătoare pentru a putea fi expulzaţi din ţară sau să li se retragă acreditarea.

În intreprinderi se instituie măsuri suplimentare de pază şi prevenire a unor acte de sabotaj a producţiei ori alte acte de natură a crea prejudicii în îndeplinirea sarcinilor de producţie. La aceste activiţăţi sunt agrenate, cu sprijinul conducerilor intreprinderilor, şi gărzile patriotice, formaţiuni care în acea perioadă funcţionau în fiecare mare intreprindere de stat.

Este limitată drastic eliberarea de paşapoarte cetăţenilor români, care în general era foarte restricţionată, cei mai mulţi care obţineau în această perioadă un paşaport erau persoane aflate „în contact operativ” şi aveau sarcina de a se întoarce cu informaţii despre acţiunile care se pun la cale în afara graniţelor împotriva României.

Securitatea judeţului Bihor, în această perioadă, este într-o situaţie de alertă continuă, sunt suspendate toate concediile, ofiţerii fiind rechemaţi în unitate, chiar şi cei aflaţi în concediu medical, cu excepţia celor internaţi în spital, serviciile de zi pe unitate sunt asigurate cu personal dublu, tot efectivul, în afara programului, este consemnat la domiciliu, fiecare ofiţer are obligaţia să comunice la sedil dacă părăseşte locuinţa, unde pleacă, pentru cât timp, la ce adresă şi cum poate fi găsit – chiar dacă mergeai la film sau la un spectacol erai obligat să comunici locaţia şi între ce ore lipseşti – deci se interzice cu desăvârşire părăsirea garnizoanei (a locaţiei de reşedinţă).

La sediul unităţii era constituită o grupă de intervenţie antiteroristă, 24 de ore din 24, dotată cu un TAB (transportor auto blindat) echipat cu armament şi muniţie de război, care era în măsură să intervină în cel mai scurt timp în orice punct din oraş, pentru situaţii extreme.

Cât priveşte munca informativă, au fost primite ordine ferme pentru intensificarea acesteia, pentru a se obţine informaţii cât mai complete despre fenomenul social aflat în derulare. Persoane din reţeaua informativă care se bucurau de anumită influenţă în anturajul sau colectivul din care făceau parte erau instruite să combată zvonurile şi informaţiile tendenţioase care circulau despre iminenţa schimbării orânduiri de stat din ţara noastră, prin diverse mijloace şi metode, inclusiv publicarea unor articole în presa locală.

Am amintit aici câteva din ordinele primite şi măsurile luate în baza acestora, spaţiul alocat interviului nu este suficient pentru o prezentare exhaustivă, pentru a detalia.

– Care a fost comportamentul şi conduita ofiţerilor de securitate din Oradea şi Bihor pe firul desfăşurării evenimentelor până în ajun de 22 decembrie 1989?

Ofițer (r): Nimic deosebit sub acest aspect, în sensul că tot efectivul era prezent zilnic la program şi desfăşura activitatea specifică muncii de culegere de informaţii, doar cu menţiunea că programul începea dimineaţa la ora 8 şi se prelungea uneori târziu în noapte, deoarece eram presaţi cu ordine de la Bucureşti pentru a trimite date lămuritoare privitoare la fapte şi persoane care erau semnalate de către alte organe teritoriale sau centrale de securitate şi domiciliau sau îşi desfăşurau activitatea în judeţul Bihor. Intensitatea şi volumul de muncă erau pe zi ce trece tot mai mari, în concordanţă cu evoluţia evenimentelor din ţară şi din celelalte ţări cu acelaşi regim.

În data de 16 decembrie, odată cu izbucnirea manifestaţiilor de masă de la Timişoara, pornite de la nemulţumirea unui grup etnic maghiar faţă de măsura luată de autorităţi ca preotul Tokes Laszlo să fie transferat din parohia sa din Timişoara într-o parohie mai mică din judeţul Sălaj, se primeşte ordinul ca tot efectivul Securităţii Bihor să stea în unitate permanent; se putea părăsi unitatea numai în interes de serviciu şi cu aprobarea şefilor ierarhici şi numai pentru perioada necesară rezolvării misiunilor. În sala de şedinţe şi alte încăperi cu destinaţie administravivă sunt amenanjate dormitoare de campanie pentru tot efectivul.

Sunt organizate grupe operative compuse din 4-5 ofiţeri în zonele din oraş cu mari concentrări de oameni, în special în zona marilor intreprinderi, zonele centrale şi locuri cu mare afluenţă de public (gara, autogara etc.) pentru a fi semnalate şi raportate operativ tentative de organizare în grupuri care ulterior să se unească între ele în adunări cu caracter ostil regimului comunist. Doresc să menţionez că în Oradea asemenea tentative nu au fost semnalate anterior datei de 22 decembrie.

Au apărut multe informaţii, în special în presa scrisă, că ofiţeri de securitate din Oradea au fost transferaţi în această perioadă la Timişoara sau Bucureşti pentru a participa la reprimarea mişcărilor din aceste oraşe. Aceste informaţii, care de fapt erau zvonuri puse în circulaţie cu scop de manipulare, au fost în totalitate false, din Securitatea judeţului Bihor nu a fost dislocat niciun ofiţer sau subofiţer nici înainte de 22 decembrie, nici după această dată.

Intrarea în sediul Securității Bihor, forțată de manifestanți

– Iată-ne ajunşi în data de 22 decembrie. Cum aţi trăit acest moment de importanţă capitală pentru răsturnarea regimului comunist din România?

Ofițer (r): Într-adevăr, 22 decembrie a fost o zi de importanţă capitală pentru instaurarea democraţiei în ţara noastră, zi pe care ofiţerii de securitate din Oradea au trăit-o în unitate, aşa cum am spus mai sus.

Începutul zilei a fost unul obişnuit, după adunarea operativă de la ora 8, în care s-au analizat toate datele şi informaţiile din ziua precedentă, a urmat întocmirea sintezei care trebuia raportată la centru, după care eram în aşteptare de ordine şi instrucţiuni pe linie de muncă, pentru a cunoaşte ce priorităţi avem pentru ziua respectivă; de regulă, asemenea ordine veneau zilnic de la Departamentul Securităţii Statului între orele 9:30 şi 10:00, de data aceasta însă nu au mai venit.

Doresc să fac o mică paranteză. În condiţii normale de muncă, ofiţerii şi subofiţerii de securitate aveau în dotare armament individual uşor, respectiv pistol Carpaţi şi două încărcătoare cu muniţie. Acest armament se păstra într-o încăpere specială, lângă camera ofiţerului de serviciu, şi era scos o dată pe lună când se efectuau trageri în poligon sau când se participa la misiuni care impuneau portul de armă. Din data de 16 decembrie, armamentul individual se afla asupra ofiţerilor.

În data de 22 decembrie 1989, la ora 10:20, a sosit un ordin semnat de generalul Vlad Iulian la ora 9:30 în aceeaşi zi, prin care, în termeni imperativi, se transmite tuturor şefilor unităţilor centrale şi teritoriale de securitate ca imediat şi necondiţionat, în momentul primirii ordinului, toate cadre militare şi civile din DSS să predea tot armamentul şi muniţia pe care le aveau asupra lor cadrelor responsabile cu depozitarea şi păstrarea lui în încăperi sigilate şi sub pază. Astfel, la ora 11:00, această operaţiune a fost încheiată în Oradea şi toate oraşele din judeţ unde existau birouri de securitate.

Alături de sinteza de informaţii întocmită în cursul dimineţii, predarea şi sigilarea armamentului au fost singurele activităţi desfăşurate în 22 decembrie în unitatea de securitate bihoreană. În după amiaza zilei, când sediul securităţii judeţene a fost preluat sub paza şi comanda forţelor Ministerului Apărării Naţionale, armamentul era în aceeaşi încăpere, sigilat şi sub pază.

Am insistat puţin pe acest aspect cu armamentul pentru ca cititorii dumneavoastră să-şi poată face o părere despre informaţiile transmise ulterior, potrivit cărora ofiţeri şi subofiţeri de securitate, în diferite locuri din ţară, participau la acte de „terorism” pentru a-l apăra pe Ceauşescu şi regimul comunist.

Odată încheiată această operaţiune, tot efectivul a rămas în unitate, în aşteptarea unor noi ordine care nu mai veneau, aşa încât, ca toţi cetăţenii ţării, am început să vizionăm emisiunile transmise de Televiziunea Română despre cele ce se petreceau la Bucureşti.

În jurul orei 13:00, coloana de manifestanţi care se îndrepta spre centrul oraşului venind dinspre gară s-a oprit în faţa sediului Securităţii, unde, timp de mai multe minute, au manifestat şi au solicitat să fie lăsaţi să intre. La un moment dat, manifestanţii s-au constituit în două grupuri, unul şi-a continuat marşul spre centrul oraşului, iar altul, format din aproximativ 150 de persoane, a rămas în faţa sediului, insistând să fie lăsaţi să intre. Conform regulamentelor şi ordinelor în vigoare la aceea dată, niciun comandant sau şef nu putea să avizeze o asemenea cerere, deoarece sediul avea regim de unitate militară. Grupul de manifestanţi a forţat poarta de intrare şi a pătruns în unitate, moment în care s-a ordonat că tot efectivul să se adune în sala mare de şedinţe şi să aştepte ordine.

Deşi intrarea în sediul unităţii s-a făcut prin violenţă, distrugându-se poarta de la intrare, în interior manifestanţii au avut o conduită în limite rezonabile, nu s-au comportat agresiv cu ofiţerii întâlniţi în unitate, mai ales pentru faptul că i-au găsit pe toţi în sala mare, fără ca aceştia să opună rezistenţă, ulterior recunoscând că au forţat intrarea cu oarecare temere că vor fi întâmpinaţi cu focuri de armă din interior. Preţ de mai multe ore, aproximativ până în jurul orei 18:00, manifestanţii-revoluţionari au fost stăpâni pe sediul Securităţii Bihor, apoi unitatea a fost preluată sub comanda şi paza forţelor armate.

De menţionat este faptul că, în tot acest timp, nu s-au semnalat distrugeri sau dispariţii de documente sau armament, nu a fost deschisă sau forţată nicio încăpere sigilată sau vreun fişet cu documente. Singurele distrugeri au fost cele ale simbolurilor comuniste, portrete, drapele etc.

Din momentul preluării controlului de către armată, ofiţerilor li s-a permis să plece acasă, dar zilnic să facă prezenţa la unitate, fie personal, fie telefonic, cu interdicţia de a părăsi localitatea. S-a instituit un serviciu de zi pe unitate, format dintr-un ofiţer MApN şi un ofiţer de securitate.

Fără vendete sau polițe plătite

– Aţi putea, în câteva cuvinte, să faceţi o apreciere de ansamblu, din punctul dumneavoastră de vedere, asupra momentului decembrie 1989?

Ofițer (r): Aşa cum am spus şi mai devreme, această apreciere este una limitată, nu una de ansamblu, deoarece nu am avut o viziune generală a fenomenului şi cred că niciunul dintre participaţi la eveniment nu a avut-o.

Derularea evenimentului în Oradea a fost în nota generală a majorităţii localităţilor din România, cu o succesiune firească a momentelor importante, într-o notă consensuală, ceea ce denotă faptul că toţi participanţii au tratat cu responsabilitatea cuvenită importanţa şi semnificaţia lui, fără să se facă excese de nicio parte, fără vendete sau poliţe plătite.

Maturitatea şi discernământul tuturor, dar în mod special ale liderilor manifestanţilor-revoluţionari, au făcut ca pe întreg parcursul derulării acestor ample mişcări sociale să nu se înregistreze evenimente grave, transferul puterii pe plan local făcându-se paşnic, fără sincope majore.

CITIȚI și A fost sau nu a fost? (I) | A fost sau nu a fost? (II) | A fost sau nu a fost? (III) | A fost sau nu a fost? (IV) | A fost sau nu a fost? (V) | A fost sau nu a fost? (VI)