Titlul problemei de drept: Posibilitatea invocării din oficiu a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în situaţia în care există contradicție între considerente și dispozitiv.
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: alte cereri
- Acte normative incidente: art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: motiv de ordine publică, recurs, contradicție între considerente și dispozitiv
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
În conformitate cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ.: „…6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei…”.
De asemenea, art. 489 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: „Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică”.
Pentru început, menționăm că problema supusă analizei nu a fost explicitată și nu au fost identificate soluții de practică neunitară, solicitându-se un punct de vedere de principiu asupra acesteia.
Atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv, situația este echivalentă unei nemotivări a hotărârii judecătorești, apreciere unanimă a doctrinei și jurisprudenței, ceea ce justifică incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Fiind un motiv de casare de ordine publică, prin prisma caracterul imperativ al normelor care reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, acesta poate fi invocat și din oficiu de către instanța de recurs în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că se verifică incidența motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în situaţia în care există contradicție între considerente și dispozitiv, motiv care poate fi invocat și din oficiu de către instanța de recurs în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 5-6 martie 2020.