Titlul problemei de drept: Arestare preventivă. Condiții de reținere a cazului de la art. 223 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.; dacă temeiul se poate invoca în dosarul în care inculpatul este deja cercetat, invocându-se fapta comisă (sau a cărei comitere se pregătește) ulterior și care este cercetată într-o altă cauză, sau temeiul poate fi invocat numai în cauza privind infracțiunea nou comisă (PCA Brașov)
Autorul întrebării nu indică hotărâri judecătorești, prezintă doar argumente pentru fiecare dintre soluții.
În opinia noastră, temeiul poate fi invocat în dosarul privind a doua faptă, ținând cont de următoarele:
Intenția legiuitorului a fost aceea ca atunci când inculpatul este cercetat în stare de libertate, dacă se constată că acesta a comis o nouă infracțiune, conduita sa să fie „sancționată” prin luarea măsurii arestării preventive. Așadar, ipoteza care corespunde cel mai bine textului este aceea că în aceeași cauză, același organ de urmărire penală constată săvârșirea unei noi infracțiuni, după punerea în mișcare a acțiunii penale, dispune extinderea urmăririi și formulează propunerea de arestare în temeiul de la lit. d).
Când faptele sunt cercetate în dosare diferite, temeiul poate fi invocat în dosarul privind infracțiunea nou comisă, întrucât numai în acesta din urmă există posibilitatea verificării condiției esențiale pentru arestare – aceea dacă sunt probe care justifică presupunerea rezonabilă că s-a comis infracțiunea.
Astfel, dacă propunerea de arestare s-ar formula în primul dosar, acela în care este pusă în mișcare acțiunea penală pentru prima faptă, cu argumentul că într-un alt dosar există probe privind o altă infracțiune, judecătorul învestit cu propunerea nu ar putea verifica această condiție; condiția se verifică prin examinarea nemijlocită a probațiunii, nu prin lectura unor acte pe care, eventual procurorul i le-ar pune la dispoziție; or, nefiind învestit cu dosarul al doilea, judecătorului nu i se poate cere să se pronunțe cu privire la acea faptă.
În schimb, propunerea de arestare formulată, în temeiul indicat, în dosarul privind infracțiunea nou comisă, poate fi examinată plenar: judecătorul va putea verifica în dosarul cu care este învestit probele privind suspiciunea rezonabilă că fapta există, iar în privința cazului de arestare va fi suficient să constate că fapta pe care nemijlocit o evaluează a fost comisă după ce fusese pusă în mișcare acțiunea penală – așadar, verificând numai un aspect obiectiv, dacă se dispusese punerea în mișcare a acțiunii penale (și, desigur, dacă măsura i se adusese la cunoștință, în acea cauză, inculpatului; aceasta întrucât premisa normei este că dovedește o mai mare periculozitate persoana care, cunoscând că împotriva sa se desfășoară demersuri judiciare de o anume gravitate, înțelege totuși să se angajeze, din nou, într-o conduită infracțională).
Cu majoritate a fost agreată opinia INM.
Această problemă de drept a fost discutată cu ocazia întâlnirii procurorilor șefi de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel – București, 9-10 martie 2020.
