Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcție, prin pensionare, a șapte magistrați – șase judecători și un procuror. Tot azi, șeful statului a emis decrete de trecere în rezervă a doi generali din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Cei șase judecători care au ieșit la pensie sunt:
- Corina Podaru – judecător la Curtea de Apel București
- Doina-Liliana Ciuban – judecător la Judecătoria Arad
- Adriana Copaci – judecător la Tribunalul Vrancea
- Petruța-Gabriela Tălmăcel – judecător la Judecătoria Roman
- Simona-Florica Nicolau – judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Vrancea
- Ioana-Mirela Ionescu – judecător la Curtea de Apel Timișoara
Alături de acești, a fost eliberată din funcție, în urma pensionării, Adina Carmen Velescu, procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Decrete de trecere în rezervă au fost semnate pe numele generalului de brigadă – cu o stea Dorinel Duican și a generalului-maior – cu două stele Valentin Becheru, ambii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Generalul de brigadă cu o stea Dorinel Duican (foto stânga) a urmat Liceul Militar “Tudor Vladimirescu” Craiova, Școala Militară de ofițeri Activi “Nicolae Bălcescu” Sibiu, cursul avansat pentru ofițerii de arme/specialități militare Făgăraș, cursul de stat major pentru ofițerii de arme/specialități militare Făgăraș, Academia Forțelor Terestre Sibiu (completare studii) și Facultatea de comandă și stat major din cadrul Universității Naționale de Apărare “Carol I” București. Generalul Duican a fost trecut în rezervă din funcția de șef al Corpului de Control și Inspecție din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Generalul maior cu două stele Valentin Becheru (foto stânga) a fost comandantul Comandamentului comunicațiilor și informaticii. În vârstă de 57 de ani, a absolvit Școala militară ofițeri activi de transmisiuni Sibiu și cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, facultatea de arme, specialitatea transmisiuni. Între 2011 și 2012, respectiv în 2014 a fost comandant al Elementului național de sprijin din Teatrul de Operațiuni din Afganistan.