Curtea Constituțională a hotărât, joi, că Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive este neconstituțională în ansamblul său. Atacat la instanța de contencios constituțional de către 70 de deputați liberali, actul normativ conține mai multe amendamente, printre care cel care prevede că în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.
Minuta CCR în legătură cu obiecția formulată față de Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive:
”În ședința din 28 ianuarie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Adoptat pe 6 mai, de către deputați, proiectul de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive arată, printre altele că dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referință practicată de BNR pe piața financiar-bancară internă. În cazul creditelor de consum, diferența față de dobânda de referință practicată de BNR nu poate fi mai mare de 15%.
Deputaţii au adoptat și un amendament care a fost respins iniţial de comisiile de specialitate. Potrivit acestuia, “în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”.
Documentul mai arată că inserarea în contracte și utilizarea de dobânzi excesive pot fi sancționate pentru abuzul de putere economică, practicile agresive sau înșelătoare ori, după caz, frauda la lege săvârșite cu aceste ocazii de creditorii financiari.
DOCUMENT – Lege privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive: