Aproximativ 600 de produse contrafăcute de parfumerie au fost confiscate de poliţiştii de investigare a criminalității economice. Parfumurile au fost confiscate de la o societate comercială iar valoarea totală a produselor este de peste 15.000 de lei.
”În urma unui control efectuat la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Oradea, polițiștii de investigare a criminalității economice au descoperit, expuse spre comercializare în incinta spațiului comercial, diverse articole de parfumerie, de diferite modele și gramaje, purtând însemnele și inscripțiile a 10 mărci consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.”, se arată în comunicatul transmis de către IPJ Bihor.
Astfel, polițiștii au identificate 596 de astfel de articole de parfumerie inscripționate cu diferite însemne și inscripții similare mărcilor înregistrate, care ar putea induce sau produce confuzieîn rândul clienților.
”Produsele au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi expertizate în vederea stabilirii caracterului de originalitate, precum și pentru stabilirea prejudiciului total cauzat titularilor de drepturi.”, se mai arată în comunicat.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.