Titlul problemei de drept: Natura juridică a termenului de 3 zile prevăzut de art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
- Materia: civil
- Subcategoria: executare silită
- Obiect ECRIS: încuviințare executare silită
- Acte normative incidente: art. 666 alin. (1) C. proc. civ.
- Cuvinte cheie: executare silită, încuviințare executare silită, executor judecătoresc
Opinia Institutului Național al Magistraturii:
Conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ.: „În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru”.
Prealabil, menționăm că materialul comunicat se limitează la a solicita un punct de vedere de principiu asupra naturii juridice a termenului de 3 zile reglementat de art. 666 alin. (1) C. proc. civ., fără a se explicita în ce constă problema supusă dezbaterii și care sunt soluțiile de practică neunitară pe care le-ar fi generat.
Apreciem că art. 666 alin. (1) C. proc. civ. instituie un termen procedural relativ, cu urmarea că nerespectarea sa nu atrage decăderea din dreptul executorului judecătoresc de a cere încuviințarea executării silite. Singura sancțiune posibilă în cazul încălcării sale ar putea fi angajarea răspunderii disciplinare a executorului judecătoresc.
În concluzie, opinia I.N.M. este în sensul că termenul de 3 zile prevăzut de art. 666 alin. 1 C. proc. civ. este unul procedural relativ, cu urmarea că încălcarea sa nu atrage decăderea executorului judecătoresc din dreptul de a cere încuviințarea executării silite.
În unanimitate, participanții și-au însușit soluția expusă în opinia I.N.M.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel – Timișoara, 05-06 martie 2020.