Bitcoin înregistrează un nou record în această săptămână după ce a atins, duminică, pragul de aproape 50.000 dolari. Tesla a declarat că a investit 1,5 miliarde de dolari în cea mai valoroasă monedă digitală din lume.
Potrivit site-ului Coin Market Cap, duminică, în jurul orei 14:20, criptomoneda a ajuns să valoreze 49,567.97 de dolari. Astfel, în ultimele 24 de ore a înregistrat o creștere de peste 6%, iar în ultimele 7 zile, creșterea a fost de peste 26%.
Luni, Tesla a anunțat că a investit 1,5 miliarde de dolari în bitcoin, potrivit unui raport publicat de autoritatea de supraveghere financiară din SUA, citat de CNBC. Constructorul de automobile electrice a adăugat că a cumpărat bitcoin pentru „mai multă flexibilitate şi pentru a diversifica şi maximiza profiturile”.
Totodată, Elon Musk a spus că va accepta plăţile în bitcoin pentru produsele din cadrul companiei. Astfel, mişcarea a transformat Tesla în primul producător auto major care a admis plăţile cu bitcoin.