Procurorii DNA au anunțat trimiterea în judecată a doi dintre polițiștii inculpați în dosarul ”fabricii de permise” de la Suceava. Este vorba despre fostul șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări Suceava, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja, și ofițerul DGA Mihail Martin. Primul este suspectat că a organizat și condus o rețea de fraudare a examenelor pentru permise de conducere și de înmatriculare a autoturismelor. În această calitate, i-ar fi dat polițistului anticorupție un autoturism de teren în schimbul furnizării unor informații secrete.
Procurorii DNA Suceava au stabilit că între 2018 și 2020, fostul șef al Compartimentului de Permise și Examinări Suceava, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja, a organizat o adevărată grupare infracțională în care a coopotat instructori auto și angajați ai RAR. Contra unor sume de bani, aceștia facilitau promovarea de către unii candidați a probei teoretice și a traseului la examenul pentru obținerea permisului de conducere.
”Tarifele” erau cuprinse între 300 și 1500 de euro la traseu și între 3.000 și 6.000 de euro la examinarea teoretică. La înmatricularea autoturismelor, membrii grupului ar fi urgentat, facilitat sau asigurat fără programare omologarea ori verificarea RAR, precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor. În schimbul acestor ”servicii”, doritorii achitau între 200 și 1000 de euro.
Anchetatorii au făcut un calcul și au stabilit că șeful de la Permise Suceava, comisarul-șef Obreja, avea zile în care primea 20.000 de euro șpagă. Totul depindea de numărul de candidați care fraudau proba teoretică.
Rețea protejată chiar de un ofițer DGA
Protecția șpăgarilor de la Permise și Înmatriculări era asigurată chiar de un un ofițer DGA Suceava. Mihail Martin ar fi divulgat, fără drept, informații la care avusese acces în virtutea atribuțiilor sale și care l-au ajutat pe Radu Ionuț Obreja și pe complicii săi.
Potrivit procurorilor DNA, ofițerul de la anticorupție i-ar fi transmis șefului de la Permise date despre autorizarea a cinci investigatori sub acoperire într-un dosar penal în care acesta din urmă era vizat de procurorii anticorupție, despre pregătirea unei acțiuni de constatare în flagrant delict a unei infracțiuni de corupție și despre autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică. În plus, ofițerul DGA ar fi luat informații secrete dintr-o bază de date a MAI despre un agent de poliție pe care comisarul Obreja îl bănuia că a formulat denunțuri împotriva sa.
”Conduita ofițerului l-ar fi pus la adăpost pe șeful compartimentului permise și pe complicii săi de o eventuală răspundere penală pentru activitatea infracțională de corupție desfășurată în legătură cu permiselor de conducere”, susțin procurorii DNA Suceava.
În schimbul informațiilor livrate, ofițerul Mihail Martin ar fi cerut, printr-un intermediar, și ar fi primit de la comisarul-șef Obreja un autoturism de teren.
Arestat la domiciliu, ofițerul DGA Mihail Martin va fi judecat pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, favorizarea făptuitorului, luare de mită și acces ilegal la un sistem informatic. La rândul său, comisarul șef Radu Obreja a fost trimis în judecată în stare de arest într-o altă cauză și a fost acuzat de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.
”Fabrica de permise” din Suceava a fost destructurată în urma unei operațiuni de amploare a DNA pe 26 noiembrie 2020. Anchetatorii au anunțat că au ridicat sume uriașe de bani, printre care 1.225.000 de euro, 12.000 de dolari și 790.000 de lei – mulți păstrați în găleți, dar și bijuterii și chiar opt mașini de lux. În afară de cazul fostului șef de la Pemise și a ofițerului DGA, procurorii anticorupție mai au în lucru un dosar care se referă la eliberarea de permise de conducere și unul care privește fapte de corupție legate de înmatriculări auto. În ambele dosare se fac acte de urmărire penală față de mai mulți angajați ai Ministerului afacerilor Interne.
Comments 1