Greșeala unui expert de la Biroul de Informare și Relații Publice al DIICOT, care, din neglijenţă, a trimis spre publicare variantă nemodificată a unui comunicat de presă, a dus la apariția pe site-ul DIICOT a unor detalii șocante despre abuzurile sexuale la care un tată și-a supus copiii. Concluzia aparține Inspecției Judiciare (IJ), care a publicat, joi, un raport despre felul în care a fost posibilă apariția unor astfel de informații într-un document public al Direcției.
Inspectorii IJ au stabilit că pe pagina de internet a Direcției a fost postată variantă inițială a documentului de presă, dinaintea verificării acestuia de către procurorul-șef DIICOT. De altfel, șefa Direcției modificase comunicatul, înlăturând referirile la abuzurile suferite de copii. Însă un expert de la Biroul de Informare și Relații Publice al DIICOT a trimis, din neatenție, spre publicare prima variantă a comunicatului.
Acesta a apărut pe site-ul diicot.ro pe 28 iulie 2020 și a fost retras după două ore, când procurorul-șef al DIICOT a observat că nu a fost postată varianta corectă.
Pentru greșeala sa, expertul vinovat de trimiterea variantei greșite a comunicatului de presă a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea cu gravă neglijenţă a atribuţiilor de serviciu.
La rândul său, Inspecția Judiciară a propus monitorizarea pe o perioadă de 6 luni a activităţii de comunicare publică a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorismd e către Procurorul General României și revizuirea Ordinului procurorului şef DIICOT, privind organizarea şi funcţionarea direcţiei pe componenta comunicare publică, urmare intrării în vigoare a noului ghid de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass-media.
DOCUMENT – Raportul Inspecției Judiciare privind modul de comunicare publică din data de 28 iulie 2020 la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism: