Copiii care au căzut victime unor infracțiuni sau au fost martori ai unei fapte penale vor fi audiați într-o cameră special amenajată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Lucrările au fost realizate printr-un proiect de 35.000 de euro al unei organizații neguvernamentale. Alte două astfel de camere vor fi amenajate în alte două județe.
Proiectul ”Loc de Bine” îi aparține Asociației Zi de Bine, care sprijină Ministerul Public prin crearea a trei camere dedicate audierii copiilor.
”Ce este un #LocDeBine? Este mai mult decât o încăpere special amenajată pentru un copil traumatizat care trebuie să își amintească și să povestească prin ce a trecut pentru ca vinovații să fie pedepsiți. E un spațiu în care copilul să se poată simți în cât mai mare siguranță, să capete curaj să vorbească despre experiențe traumatizante cu un risc cât mai mic de retraumatizare”, se arată pe pagina asociației.
Cele trei camere promise de Asociația Zi de Bine vor fi amenajate în sediile a trei parchete de pe lângă tribunalele din România: Constanța, Vrancea și Vâlcea.
”În mai puțin de o lună de la demararea proiectului Loc de Bine, prima cameră din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta a fost finalizată“, a transmis asociația.
“‘Loc de Bine’ dă şansa desfăşurării audierii minorului după un protocol adaptat vârstei şi de către un specialist intervievator. (…) Intervievatorul poate fi ajutat să lămurească aspecte importante legate de comiterea faptelor chiar în timpul audierii, printr-un sistem de intercomunicare cu alte părţi implicate în audiere (procuror, părinte sau poliţist), care asistă din cea de-a doua cameră, camera tehnică. Fereastra unidirecţională dintre cele două camere permite observarea nemijlocită a procedurii de audiere fără ca cel mic să fie confruntat cu alţi adulţi necunoscuţi sau care îi reactivează emoţiile negative ale traumei suferite. Două camere robotice înregistrează mărturia şi surprind fiecare detaliu din comportamentul copilului, cu risc minim de sugestibilitate“, se mai arată în comunicatul Asociației Zi de Bine.
Dotările camerei permit ca un judecător să asiste de la distanță la audiere, prin intermediul unei tablete care îl ajută și să ghideze interviul dacă are nevoie de informaţii suplimentare.
Potrivit reprezentanților Asociației Zi de Bine, una din cinci victime din dosarele trimise în judecată de procurorii români este un copil. Anul trecut 2.111 copii au fost în această situație.
Camere pentru audierea copiilor au mai fost amenajate în cadrul unor instanțe din țară. Este vorba despre Tribunalele din Arad și Neamț, unde a fost implementat proiectul Camerei speciale pentru audierea minorilor în procesele civile. Avocata Mădălina Scutelnicu a scris pe blogul pantofiialbastri.ro că încăperea pusă la dispoziție de instanța din Neamț este amenajată cu mobilier, jucării și rechizite prin grija unei asociații. La realizarea spațiului au participat și avocații care au adus un designer și au ales culorile, covoarele și tablourile din cameră.
Comments 1