55 de polițiști bihoreni au fost implicați într-o acțiune desfășurată în orașul bihorean Marghita și în localitățile din jurul acestuia. Au fost verificate sute de persoane, vehicule și societăți comerciale, iar contravențiile descopertite au fost sancționate cu amenzi de mai bine de 43.000 de lei.
Controalele s-au desfășurat miercuri, între orele 9:0 și 13:00, când au intrat în acțiune polițiști din Marghita, Săcueni și Valea lui Mihai, împreună cu specialiști de la Ordine Publică, Poliția Rutieră și Serviciul și reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai Direcției Sanitar Veterinare.
Echipele comune au legitimat 147 de persoane, au controlat 70 de autovehicule și au verificate 52 de societăți comerciale și agenți de pază din zonă.
”În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 43.450 de lei, a fost reținut un permis de conducere și au fost confiscați 367 de lei, reprezentând bani nefiscalizați”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Din totalul sancțiunilor, cele mai multe (54 – în valoare de 24.000 de lei) au fost date pentru abateri rutiere, în timp ce 32 de persoane au fost amendate cu 6500 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.