Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizat pentru a răspunde la o problemă legată de salarizarea personalului DNA și al DIICOT. Sesizarea prealabilă a fost făcută de judecătorii Secției de contencios administrativ a Curții Supreme într-un proces în care reclamanții au cerut anularea unui act emis de procurorul șef al DNA, prin care s-au stabilit drepturile salariale începând cu 1 ianuarie 2018.
”În concret, părțile reclamante și intervenienta sunt nemulțumite de modul în care pârâta DNA a înțeles să facă aplicarea Legii 153/2017 în materia salarizării ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție raportat la trimiterile normei legale la drepturile salariale cuvenite procurorilor, pretinzând că ar fi trebuit să se acorde relevanță inclusiv vechimii în funcție în cadrul DNA în determinarea salariului de bază”, se arată în documentele aflate la dosar.
În prima instanță, Curtea de Apel București a respins cererea reclamanților de anulare a actului administrativ, arătând că acesta este legal. Hotărârea a fost atacată cu recurs, iar judecătorii Secției de Contencios Administrativ din ÎCCJ au decis să sesizeze completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Sesizarea a fost înregistrată pe 23 februarie, iar prin aceasta se solicită un răspuns la întrebarea:
”În interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art.6 lit.f din Legea nr.153/2017, în cazul personalului din cadrul DNA şi DIICOT care nu au o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile art.4 lit.B) de la Cap I din Anexa V, din acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă sau şi vechimea în funcţie?”
Termenul de soluționare a sesizării a fost stabilit pe 17 mai.
DOCUMENT – Hotărârea din 17 februarie 2021 a ÎCCJ prin care a fost sesizat Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: