Material realizat de Florin Silviu Răducan, avocat colaborator – SCA „Predoi și Asociații”
Florin Răducan este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității “Nicolae Titulescu” din București, promoția 2010, avocat în Baroul București și practician în insolvență.
S-a alăturat echipei “Predoi și Asociatii” în septembrie 2011 în calitate de paralegal. Cunoștințele sale teoretice solide și-au găsit aplicabilitate practică în domenii variate, de la drept civil la drept comercial, dar și drept administrativ sau drept penal al afacerilor. Florin a făcut parte din echipa de suport în diverse proiecte de succes, contribuția sa fiind de un real folos.
În perioada 2017-2019 a activat în cadrul AA Insolvency IPURL, desăvârșindu-și pregătirea practică în domeniul insolvenței. În anul 2019 a promovat atât examenul de primire în profesia de avocat, cât și pe cel de primire în profesia de practician în insolvență.
Intrată în vigoare la 1 ianuarie 2018, Legea nr. 151/2015 reglementează, pentru prima dată în România, procedura de insolvență a persoanei fizice.
În mod evident, adoptarea unei asemenea legi era necesară de mult timp, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, legislația națională nu oferea o protecție debitorului persoană fizică aflat în incapacitate de plată, așa cum o făceau majoritatea statelor1, iar pe de altă parte, Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1346/2000 din 29 mai 2000, privind procedurile de insolvență, impunea României, ca stat membru al Uniunii Europene, să extindă aria de aplicare a procedurilor de insolvență și la persoanele fizice2.
Deși a fost publicată în Monitorul Oficial din 26 iunie 2015, traseul parcurs până la intrarea în vigoare a fost extrem de anevoios, legea presupunând o anumită infrastructură necesară pentru a putea fi aplicată, care însă nu exista la momentul respectiv (amintim aici că HG nr. 11/2016 privind constituirea comisiilor de insolvență a fost publicată în Monitorul Oficial abia în 22 ianuarie 2016, iar Normele metodologice de aplicare au fost aprobate anul următor, prin HG nr. 419/2017, fiind publicate în Monitorul Oficial nr. 436 din 13 iunie 2017)3.
Așa cum rezultă din primele două articole ale Legii nr. 151/2015, scopul acesteia este de a oferi o protecție socială debitorilor aflați în dificultate, permițându-le acestora să revină la o stare firească din punct de vedere economic și social, descărcați de datorii.
Pentru a beneficia însă de prevederile legii, debitorii persoane fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiții care, în principiu, se aseamănă cu cele instituite în sarcina profesioniștilor prin Legea nr. 85/2014, respectiv: să aibă domiciliul, reședința sau reședința obișnuită cu cel puțin 6 luni anterior depunerii cererii în România, să se afle in insolvență4, iar cuantumul total al obligațiilor de plată (valoarea-prag) să fie mai mic decât cel prevazut de lege, în speță 15 salarii minime pe economie5.
Tot ca o condiție impusă debitorilor pentru a accede la procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 151/2015 ar putea fi considerată și buna-credință, de care aceștia trebuie să dea dovadă pe tot parcursul procedurii, legiuitorul înțelegând să prevadă prin chiar primul articol al legii că „Scopul prezenței legi este instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situației financiare a debitorului persoană fizică, de bună-credință […].”
Așa cum rezultă din art. 5, Legea nr. 151/2015 prevede trei forme ale procedurii de insolvență destinată persoanelor fizice: o procedură administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, o procedură judiciară prin lichidare de active, respectiv o procedură simplificată de insolvență.
Procedura administrativă pe baza de plan de rambursare a datoriilor6 urmărește redresarea din punct de vedere financiar a debitorului, prin acoperirea datoriilor cu care acesta figurează față de debitori, pe baza unui plan de rambursare agreat în prealabil de majoritatea creditorilor7. În cadrul acestei proceduri, debitorul va depune cererea sa (se va putea folosi formularul pus la dispoziție în acest sens de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor8), întocmită cu respectarea prevederilor art. 13 din lege, la comisia de insolvență la nivel teritorial competentă9, ce urmează a o analiza pentru a stabili dacă îndeplinește condițiile impuse de lege pentru deschiderea procedurii de insolvență. Legea permite depunerea formularului de cerere și de către ambii soți împreună, iar procedura va fi comună acestora. În măsura în care o va considera întemeiată, comisia de insolvență va emite o decizie de admitere în principiu a cererii și va desemna un administrator al procedurii, dintre practicienii în insolvență, executorii judecătorești, avocații și notarii publici înscriși în Lista administratorilor procedurilor și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanei fizice, care își au sediul profesional în județul în care își are domiciliul, reședința principală sau reședința obișnuită debitorul. Ulterior, debitorul are îndatorirea de a elabora, împreună cu administratorul procedurii, un plan de rambursare a datoriilor ce va fi supus votării de către creditori.
Dacă planul de rambursare este aprobat sau considerat aprobat10, comisia de insolvență constată, prin decizie, deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Planul poate fi adus la îndeplinire în cel mult 5 ani – calculați de la data rămânerii definitive a deciziei de deschidere a procedurii insolvenței pe baza de plan de rambursare a datoriilor –, cu posibilitatea prelungirii executării sale cu cel mult 12 luni.
Procedura judiciară prin lichidare de active se aplică persoanelor cu o situație financiară iremediabil compromisă, putând fi deschisă, în regulă generală, la solicitarea debitorului aflat în insolvență, într-una din următoarele ipoteze:
- printr-o cerere introductivă de instanță, formulată în mod voluntar de către debitor;
- ca urmare a propunerii de deschidere a procedurii de insolvență prin lichidare de active față de debitor, făcută de comisie în situația respingerii cererii debitorului de deschidere a procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor; în acest caz, comisia de insolvență va sesiza instanța de judecată pentru deschiderea procedurii judiciare prin lichidare de active, însă numai dacă debitorul și-a exprimat acordul în prelabil de a fi supus acestei proceduri;
- când niciun plan de rambursare nu a fost aprobat sau, după caz, confirmat de instanța de judecată, iar debitorul solicită, în raport de această situație, deschiderea procedurii de insolvență prin lichidare de active;
- când planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive ce nu sunt imputabile debitorului, iar acesta din urmă dorește să i se aplice procedura de insolvență prin lichidare de active.
Prin excepție, legea permite și creditorilor să solicite deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active față de debitor, însă nu pe cale principală, prin intermediul unei cereri autonome, ca în cazul insolvenței persoanelor juridice, ci pe cale incidentală, în cadrul unei proceduri de insolvență pe baza de plan de rambursare a datoriilor aflată în derulare. Astfel, deschiderea procedurii de insolvență prin lichidare de active poate fi obținută la cererea oricăruia dintre creditori, dacă planul de rambursare nu poate fi adus la îndeplinire din motive neimputabile debitorului, respectiv la cererea tuturor creditorilor, formulată în condițiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 151/201511, dacă planul nu a fost adus la îndeplinire din motive imputabile debitorului.
Fiind o procedura judiciară, după cum și denumirea o arată, procedura de insolvență prin lichidare de active se deschide de către instanța de judecată competentă, care în acest caz este judecătoria în a cărei circumscripție și-a avut domiciliul, reședința sau reședința obișnuită debitorul cel puțin 6 luni anterior datei sesizării instanței.
Ca efect general, în cazul admiterii cererii de deschidere a procedurii de insolvență prin lichidare de active față de debitor, toate bunurile sau veniturile sale urmăribile urmează a fi valorificate de către lichidatorul procedurii desemnat în acest sens de către instanță, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor. Legea indică în mod expres o serie de bunuri declarate neurmăribile, deci care nu pot fi supuse valorificării în procedurile de insolvență aplicabile persoanei fizice, precum:
- a) bunurile de uz personal sau casnic, inclusiv mobilierul, necesare debitorului și familiei sale pentru un trai rezonabil, dar fără ca valoarea fiecăruia să depășească 5.000 de lei;
- b) obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de același fel, dar fără ca valoarea fiecăruia să depășească 2.000 de lei;
- c) un vehicul, dacă acesta este în mod indispensabil necesar debitorului și familiei sale inclusiv pentru deplasarea de la/către locul de muncă și care valorează cel mult 5.000 de euro12, iar costul dobândirii sale nu face obiectul unei creanțe împotriva averii debitorului;
- d) obiectele necesare, în mod rezonabil, debitorului ce suferă de un handicap sau persoanelor din întreținerea sa aflate în această situație și obiectele destinate îngrijirii bolnavilor;
- e) alimentele necesare debitorului și persoanelor aflate în întreținerea sa pe durata desfășurării procedurii;
- f) bunurile care servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului, în condițiile art. 728 alin. (1) din Codul de procedura civilă13;
- g) inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste animale și semințele pentru cultura pământului, dacă debitorul se ocupă cu agricultura, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, în afară de cazul în care asupra acestor bunuri există un drept real de garanție sau un privilegiu pentru garantarea creanței;
- h) scrisorile, fotografiile și tablourile personale sau de familie și altele asemenea.
În ce privește procedura simplificată de insolvență, aceasta are un câmp de aplicare mai restrâns decât celelalte două proceduri, fiind vizate persoanele ale căror datorii nu depășesc echivalentul a zece salarii minime pe economie14 și care nu au bunuri sau venituri urmăribile. De asemenea, în acest caz debitorii trebuie să aibă peste vârsta standard de pensionare sau să-și fi pierdut total ori cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.
Potrivit art. 66 din Legea nr. 151/2015, cererea de aplicare a procedurii simplificate se depune la comisia de insolvență, care, dacă va aprecia că debitorul întrunește condițiile indicate mai sus, va sesiza instanța compententă în vederea constatării îndeplinirii condițiilor pentru aplicarea procedurii simplificate de insolvență. Ulterior, instanța astfel sesizată va pronunța o sentință prin care fie constată îndeplinirea de către debitor a condițiilor pentru aplicarea procedurii simplificate, fie respinge cererea comisiei de insolvență.
În măsură în care cererea va fi admisă, debitorului îi incumbă o serie de obligații pentru o perioadă de 3 ani, calculată de la data la care a debitorul a fost notificat de comisia de insolvență cu privire la admiterea cererii sale de aplicare a procedurii simplificate: să plătească creanțele curente, pe măsura ce devin scadente; să nu contracteze noi împrumuturi; să furnizeze, anual, comisiei de insolvență o informare cu privire la situația sa patrimonială; să informeze de îndată comisia de insolvență cu privire la obținerea oricăror venituri suplimentare de peste jumătate din salariul minim pe economie față de nivelul declarat prin cererea de aplicare a procedurii simplificate de insolvență; să informeze comisia de insolvență cu privire la dobândirea cu orice titlu, inclusiv moșteniri sau donații, de bunuri și servicii a căror valoare depășește salariul minim pe economie.
După cum se poate observa din analiza legii nr. 151/2015, în urma parcurgerii procedurii de insolvență în oricare dintre cele trei forme ale sale analizate mai sus, debitorul beneficiază de o măsură extrem de importantă pentru restabilirea unei stări de normalitate pentru acesta din punct de vedere economic și social, și anume posibilitatea eliberării de datoriile reziduale (deci o stingere a obligațiilor de plată). Din aceeași perspectivă, o altă măsură la fel de importantă o reprezintă suspendarea de drept a executărilor silite individuale împotriva averii debitorilor, aceștia fiind în acest fel puși la adăpost de proceduri ce se prelungesc de cele mai multe ori pe perioade foarte lungi de timp.
Aparent, există suficiente motive pentru că debitorii persoane fizice să apeleze și să beneficieze de acest mecanism de redresare financiară oferit de Legea nr. 151/2015.
În realitate, un număr foarte mic de debitori au solicitat să le fie aplicată procedura de insolvență a persoanei fizice de la intrarea în vigoare a legii și până în prezent. Astfel, potrivit unor informații publice15, la jumătatea anului 2020, doar 62 de persoane înregistraseră cereri de deschidere a procedurii insolvenței, în oricare dintre formele ei.
Una dintre cauzele care au determinat în mod hotărâtor această situație a fost faptul că, deși legea a fost adoptată în anul 2015, ea a putut fi aplicată abia cu 3 ani mai târziu, așa cum am arătat cu titlu preliminar în cadrul acestui studiu. Pe de o parte, amânarea repetată a intrării în vigoare a legii a generat în mod cert confuzie în rândul destinatarilor legii, iar pe de altă parte, a creat un dezinteres generalizat față de această lege, în lipsa unor repere de accesibilitate și previzibilitate.
În plus, există și alte rațiuni pentru care, în opinia noastră, debitorii evită în continuare să se raporteze la această lege ca la un mecanism eficient de redresare financiară, cum ar fi:
- un număr mare de reguli, de condiții ce se impun a fi respectate de către debitori pentru a le putea fi aplicabilă procedura insolvenței;
- opțiunea greșită a legiuitorului de a alege judecătoria ca instanța de fond competență să soluționeze cererile din procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active, a contestațiilor împotriva deciziilor comisiei de insolvență și a cererilor de eliberare de datorii, în detrimentul tribunalului;
- imposibilitatea debitorului de a-și alege în mod voluntar o persoană care să le administreze procedura;
- lipsa unui reprezentant al creditorilor din componența comisiilor de insolvență;
- adoptarea unui sistem în care predomină procedurile administrative, renunțându-se în mare parte la procedurile judiciare;
Toate aceste elemente fac ca la acest moment legea insolvenței persoanei fizice să nu aibă efectul urmărit la adoptarea ei și chiar să poată fi considerată un eșec. Mai mult decât atât, nu găsim argumente care să ne facă să credem că situația va fi remediată în viitorul apropiat. Apreciem că se impune, în aceste condiții, inițierea unor demersuri prin care să se încerce îmbunătățirea legii, dar și a unei campanii de informare și educare de lungă durată pentru corecta înțelegere și aplicare a legii.
[1] Prima țară care a introdus o astfel de lege a fost Danemarca, în anul 1984, urmată apoi de Franța, Germania, Austria, Belgia, Marea Britanie, Olanda, Italia și Spania.
[2] Cristian Drăghici, O altă dimensiune a legii insolvenței – Falimentul persoanei fizice în contextul modernizării legislației naționale, (teză de doctorat), București, 2017.
[3] Pentru dezvoltări, Carmen Pălăcean, Insolvența persoanei fizice prin prisma reglementărilor cuprinse în Legea nr. 151/2015. Scopul Legii, principiile, domeniul de aplicare, formele procedurii și inițierea procedurilor, Revista Phoenix nr. 1/2018, p. 5-12.
[4] Potrivit art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvența debitorului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenței, nu a plătit datoria să față de unul sau mai mulți creditori (prezumție relativă).
[5] În prezent, salariul minim brut este de 2.350 lei lunar, astfel că valoarea-prag va fi 34.500 lei.
[6] În principiu, această procedură specifică insolvenței persoanei fizice se aseamănă cu procedura reorganizării judiciare prevăzută de Legea nr. 85/2014, aplicabilă profesioniștilor.
[7] Planul de rambursare va cuprinde modul de acoperire al obligațiilor de plată înscrise în tabelul definitiv de creanțe al debitorului persoană fizică, cuantumul plăților și termenele de plată, precum și orice alte măsuri pentru redresarea financiară a debitorului.
[8] https://anpc.ro/articol/1034/cerere-pentru-deschiderea-procedurii-de-insolven–.
[9] Potrivit legii, la nivel teritorial funcționează 42 de comisii de insolvență.
[10] Planul este aprobat dacă creditorii reprezentând minimum 55% din valoarea totală a creanțelor și 30% din valoarea creanțelor ce beneficiază de o cauză de preferință (ipotecă, gaj sau privilegiu) au votat în favoarea acestuia. Creditorii care au fost notificați și care nu s-au prezentat pentru a vota și nici nu au transmis un vot prin corespondență, vor fi considerați că au votat favorabil planul.
[11] Potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 151/2015, instanța, constatând neîndeplinirea planului din motive imputabile debitorului, închide procedura insolvenței de bază de plan de rambursare și, dacă toți creditorii își exprimă acordul și formulează o cerere în acest sens, poate dispune deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active.
[12] În procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active, valoarea bunurilor neurmăribile poate fi stabilită sub plafonul prevăzut la lit. a)-c), fără ca prin aceasta să se stabilească un standard de protecție a debitorului inferior celui prevăzut de art. 727 din Codul de procedura civilă.
[13] Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exercițiului unei profesii autorizate nu pot fi urmărite decât de către creditorii ale căror creanțe s-au născut în legătură cu exercitarea profesiei respective. Dacă bunurile nu sunt afectate unui patrimoniu profesional individual, însă servesc la exercitarea ocupației sau profesiei debitorului persoană fizică, pot fi supuse urmăririi silite numai dacă nu există și alte bunuri urmăribile și numai pentru obligații de întreținere sau alte creanțe privilegiate asupra mobilelor.
[14] Așadar, în prezent, valoarea datoriilor nu trebuie să fie mai mare de 23.500 lei.
[15] Potrivit datelor puse la dispozitie portalul de stiri profit.ro, https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/esecul-legislatiei-privind-falimentul-personal-doar-cativa-romani-cer-anual-intrarea-in-insolventa-multe-judete-nici-nu-au-functionari-care-sa-se-ocupe-de-ei-19443640.
