Un tribunal din Franța l-a condamnat fostul președinte Nicolas Sarkozy la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru corupție. Fostul șef al Republicii a fost judecat pentru tentativă de mituire a unui judecător și de trafic de influență. În acest fel, Sarkozy a devenit al doilea șef de stat din istoria Franței moderne găsit vinovat pentru corupție.
Decizia instanței franceze nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Parchetul naţional financiar din Franța a cerut în decembrie 2020 ca Nicolas Sarkozy să fie condamnat la patru ani de închisoare. Judecătorul care l-a condamnat pe fostul șef de stat a considerat că acesta a comis fapte de ”gravitate deosebită”: ”Nicolas Sarkozy s-a folosit de statutul său și de relațiile sale politice și diplomatice pentru a recompensa un magistrat.”
Acuzațiile care îi sunt aduse lui Sarkozy
Nicolas Sarkozy a fost condamnat în dosarul ”interceptărilor”, în care fostul președinte a fost acuzat de procurorii francezi că, alături de avocatul său, a încercat să obțină de la un magistrat de rang înalt informații secrete referitoare la o investigaţie care îl viza pe Sarkozi în “afacerea Bettencourt”. Este vorba despre suspiciunile referitoare la finanțarea ilegală, de către moștenitoarea imperiului L’Oreal, a campaniei din 2012 a fostului președinte al Republicii. În schimbul informațiilor, magistratului i s-ar fi promis un post de prestigiu la Monaco.
Mai precis, după ce Nicolas Sarkozy a fost achitat dosarul ”Bettencourt”, el a sesizat Curtea de Casaţie pentru a obţine anularea confiscării agendelor sale prezidenţiale. Ex-președintele francez se temea că informaţiile conţinute de acestea ar putea fi folosite împotriva sa în alte anchete. În timpul procedurii legate de această sesizare Sarkozy ar fi încercat în 2014 să obţină respectivele informaţii secrete de la Gilbert Azibert, la acea vreme judecător la Curtea de Casaţie.
Interceptările realizate cu această ocazie de procurorii francezi au fost validate de Curtea Supremă a Franței, în ciuda opoziției lui Nicolas Sarkozy, care susținea că transcrierea discuţiilor între un avocat şi clientul său este ilegală.