Caz mai puțin obișnuit soluționat de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. O persoană care ocupa funcția de secretar general al unei filialei de sector din București a unui partid a fost amendată cu echivalentul în lei a 500 de euro pentru că a publicat pe pagina sa de pe o rețea de socializare o listă cu datele a 10 persoane. Este vorba despre susținători ai unui candidat la alegerile pentru Consiliul General și Primarul Capitalei, cărora le-au fost dezvăluite numele, datele din buletin, semnătura și opțiunea politică.
Investigația Autorității Naționale de Supraveghere a fost demarată ca urmare a primirii unei sesizări prin care s-a reclamat publicarea listei cu date personale pe pagina secretarului general al unei filiale de partid. Astfel, au fost dezvăluite numele și prenumele, semnătura, cetățenia, data nașterii, adresa, seria și numărul actului de identitate, opțiunea politică a 10 persoane.
”În cursul desfășurării investigației Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul, contrar obligațiilor stabilite de art. 32 din RGPD, nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, ceea ce a condus la divulgarea către publicul larg și la accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale unui număr de 10 persoane fizice vizate, susținători ai unui candidat la alegerile locale din septembrie 2020, deși potrivit art. 5 lit. f) din RGPD, avea obligația de a respecta principiul ,,integritate și confidențialitate””, se arată în comunicatul Autorității de Supraveghere.
Acuzat de încălcarea unor prevederi din Regulamentul General privind Protecția Datelor, dar și că nu a răspuns solicitărilor Autorității, persoana care a postat lista cu date personale a fost amendată cu peste 2400 de lei, echivalentul a 500 de euro.
În plus, a fost obligată să șteargă lista postată pe pagina personală.