Românii care doresc să își amâne ratele în următoarea perioadă trebuie să se grăbească să depună cererile către bănci. Aceștia mai au termen de depunere până luni, 15 martie, și își pot amâna atât ratele pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligaţiilor de plată, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat această facilitate.
Perioada de amânare a creditelor a fost prelungită prin OUG nr. 227/2020 la sfârșitul anului trecut și a intrat în vigoare începând cu prima zi a acestui an. Prin această ordonanță, Guvernul a decis că această prelungire este disponibilă atât persoanelor care au cerut, anterior, o amânare pe baza OUG 37/2020, sau care au beneficiat de aplicarea unui moratoriu nonlegislativ, cât şi celor care nu au solicitat suspendarea ratelor până acum.
Ce care sunt interesați să opteze pentru această măsură trebuie să știe că ratele pot fi suspendate pentru maximum 9 luni. Atât persoanele fizice cât și cele juridice trebuie să:
- să aibă un contract de credit în derulare, pentru care creditorul să nu fi cerut scadenţa anticipată la data de 31 decembrie 2020, inclusiv;
- să nu înregistreze restanţe la plata ratelor;
- să declare pe propria răspundere scăderea veniturilor sau a încasărilor medii lunare cu minimum 25% în ultimele trei luni, prin raportare la perioada similară din anii 2019 și 2020;
- să nu se afle în insolvenţă la data suspendării ratelor, în cazul firmelor.
Dobânda este 0% și plata de către debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.