Magistrații Tribunalului București consideră ”dure și disproporționate” reacțiile publice la adresa judecătoarei care a respins solicitarea DIICOT de redeschidere a dosarului ”10 august”. Întruniți în cadrul unei adunări generale, judecătorii instanței din Capitală au cerut politicienilor ”să se abțină de la reacții publice manifestate în absența cunoașterii tuturor datelor și elementelor avute în vedere de judecător la pronunțarea hotărârilor judecătorești în cauzele aflate pe rolul Tribunalului București”.
Magistrații Tribunalului București au făcut și un apel la moderație din partea societății civile și a presei în exprimarea opiniilor cu privire la soluțiile date în dosarele înregistrate, până la informarea publică asupra considerentelor ce au stat la baza adoptării acestora;
”Un act de justiție credibil este realizat numai prin asigurarea independenței judecătorilor, care presupune judecarea faptelor în conformitate cu legea, fără niciun fel de influențe neadecvate, presiuni, amenințări, atacuri sau amestecuri, directe sau indirecte din partea nimănui, indiferent de la cine ar proveni și sub ce motiv”, se arată într-un comunicat semnat de președintele Tribunalului București, judecătoarea Mihaela Laura Radu.
DOCUMENT – Comunicatul de presă al tribunalului București în urma Adunării Generale din 10 martie 2021: