Au apărut in Monitorul Oficial două legi cu privire la notarii publici și activitatea notarială.
Prima lege(38) modifică Legea notarilor publici și a activității notariale în sensul înființării Casei de Pensii a Notarilor Publici sub autoritatea Uniunii, cu personalitate juridică ca instituție autonomă de interes public și cu precizarea că organizarea și funcționarea se stabilesc prin lege specială, fără îndeplinirea altor formalități.
Cea de a doua lege(39) vine cu precizări legate de sistemul de pensii al notarilor și alte drepturi de asigurări sociale, pentru notari și urmașii acestora.
Notarii au dreptul la pensie pentru limita de vârstă, anticipată, de invaliditate și de urmaș.
În dispozițiile generale ale legii, se stabilește că perioada minimă de contribuție este de 10 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, pentru pensia anticipată perioada minimă de contribuție este de 25 ani, și se poate ieși la pensie cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani.
Sunt stabilite condițiile pentru acordarea pensiei de invaliditate și dreptul acordării unei pensii de însoțitor pentru pensionarii încadrați la gradul I de invaliditate precum și cele pentru pensia de urmaș.
Legea mai stabilește calculul pensiilor, stabilirea și plata acestora, excepțiile și actualizarea, precum și ajutoarele financiare: pentru retragerea din profesie, ajutorul de deces și altele.