Sancțiune severă pentru o persoană prinsă de polițiștii locali din Oradea în timp ce arunca deșeuri într-un loc nepermis. Gestul l-a costat scump pe șoferul care a rămas fără mașină, care a fost confiscată, și a fost amendat cu 15.000 de lei. În camionetă transporta materiale textile, plastice și deșeuri vegetale.
”Acțiunea Poliției Locale Oradea a avut loc în cadrul campaniei Zonele vulnerabile sub lupa Poliției Locale, campanie care a pornit de la premisa spiritului civic al orădenilor, de la dorința de a respecta actele normative în vigoare și de a face tot ce le stă în putere pentru a contribui la buna funcționare a comunității din care fac parte, cu mențiunea că acolo unde spiritul civic lipsește, Poliția Locală Oradea veghează permanent la respectarea legii prin controale în teren. Încurajez permanent agenții Poliției Locale să fie prezenți cât mai mult la firul ierbii și să aibă toleranță zero față de actele care contravin legii”, a precizat viceprimarul Arina Moș.
Acţiunea s-a derulat și în baza protocolului de colaborare „Bihor Curat”, încheiat între Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Garda de Mediu şi Inspectoratul de Poliţie, precum și în baza protocolului de colaborare încheiat între Poliția Locală Oradea și Garda de Mediu.
Campania „Zonele vulnerabile sub lupa Poliției Locale” începe să aibă rezultate vizibile în municipiu. În ultima săptămână au avut loc peste 900 de verificări ale incintelor de colectare a deșeurilor, în 404 situațaii a fost solicitate operatorul de salubritate, 57 de persoane care au depozitat deșeuri menajere în alte locuri decât cele special amenajate au primit amenzi cuprinse de la 200 la 500 lei.
În total au fost întocmite 227 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 861/2020 pentru aprobarea regulamentului privind serviciul de salubrizare al municipiului Oradea, din care. Valoarea totală a amenzilor este de 22.500 de lei