Guvernul a aprobat Tezele prealabile ale Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, teze ce stau la baza unui proiect de act normativ care va unifica reglementările în aceste trei domenii. Hotărârea de Guvern nr. 298/2021 a fost publicată în Monitorul Oficial.
În prezent, acestea sunt reglementate de 21 de legi, ordonanțe, hotărâri și ordine diferite, fapt pentru care este nevoie de o nouă reglementare clară, adaptată contextului realităților contemporane naționale și internaționale, și coerentă în ceea ce privește definițiile, termenele și procese reglementate, a anunțat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke.
”Conform normativelor în vigoare, pentru o locuință unifamilială și o clădire cu 100 de apartamente, trebuie parcurși aceiași pași pentru autorizarea construcției. Totodată, termenele de valabilitate a avizelor diferă, astfel încât, până obținem toate avizele, primele expiră. Scopul nostru este de a simplifica acest proces, iar avizele să fie obținute de la un singur ghișeu”, a declarat Attila Cseke.
Printre problemele menționate în document se numără:
- insuficienta corelare şi coordonare în legislaţie care generează în unele situaţii confuzie şi constituie o sursă de conflicte între participanţii la procesul de construire (investitor, proiectant, constructor, organisme de control, administraţia publică etc.);
- constatarea a numeroase situații în care autorizarea presupune timp inadmisibil de lung, ca urmare a insuficientelor resurse umane calificate sau, în unele situații, ca urmare a unor abuzuri;
- tratarea nediferențiată a procesului de avizare/autorizare și a conținutului documentației ȋn funcție de complexitate și impact;
- constatarea că, în multe situaţii, lucrările de construcţii nu respectă condiţiile cu privire la protecţia mediului;
- procedurile ineficace în domeniul disciplinei și controlului în construcții
Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor va fi corelat cu reglementările Codului Fiscal și principiile aprobate în Tezele prealabile ale Codului patrimoniului cultural. Proiectul de act normativ va fi elaborat pe baza Tezelor prealabile adoptate astăzi de Executiv, și va fi supus dezbaterii publice în vara acestui an.