Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat, marți, finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a trei inculpaţi, două persoane şi o societate comercială, pentru evaziune fiscală. Unul dintre cei vizați este constructorul orădean Dorinel Edu, acuzat că a înregistrat în contabilitatea firmei sale facturi fictive în valoare de aproape 4 milioane de lei. Ar fi făcut toate acestea cu complicitatea unui ieșean, care ar fi emis facturile fără ca operațiunile să fie efectuate.
Faptele de care este acuzat Dorinel Edu s-au petrecut între 13 noiembrie și 23 decembrie 2015, se arată într-un comunicat semnat de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gligor Sabău. Constructorul orădean a fost cercetat pentru că ar fi dispus ”înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii documente de achiziţie (facturi fiscale) fictive, fără justificare economică sau comercială, care nu reflectă operaţiuni reale, nefiind realizată în fapt achiziţia/prestarea serviciului”.
Este vorba despre 13 facturi evidențiau achiziții fictive în valoare de 3,91 de milioane de lei pe care firma lui Edu le-ar fi făcut de la societatea reprezentată de un bărbat de 35 de ani, din comuna ieșeană Ciurea. Prin folosirea acestor documente s-ar fi urmărit diminuarea bazei impozabile şi sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, susțin procurorii. Aceștia au calculat că bugetul de stat a fost prejudiciat cu mai bine de 1,2 milioane de lei prin deducerea ilegală a TVA și diminuarea impozitului pe profit.
”În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător cu privire la toate bunurile mobile şi imobile aparținând inculpatului E. D. și societăţii comerciale SC D…. SRL”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
În timp ce Dorinel Edu și societatea pe care acesta o reprezenta au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală, ieșeanul de 35 de ani care i-ar fi pus la dispoziție facturile fictive va fi judecat pentru complicitate la evaziune fiscală.
Procurorii au precizat că în această cauză au colaborat cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor.
Dorinel Edu a mai fost cercetat pentru evaziune fiscală și în trecut. În noiembrie 2013 a fost arestat sub acuzația că și-a devalizat propria firmă, dar și pentru fraudarea bugetului de stat și spălare de bani. Trei luni mai târziu, a fost trimis în arest la domiciliu, fiind primul bihorean față de care se lua această măsură.
Comments 1