Titlul problemei de drept: Există sau nu putere de lucru judecat a hotărârii pronunţate într-un litigiu iniţiat de ANPC împotriva unei bănci, în condiţiile art. 12 -14 din Legea nr.193/2000, prin care s-a respins cererea ANPC, în litigiu iniţiat de un consumator având ca obiect „clauze abuzive”, în contradictoriu cu banca de la care a luat împrumut, cu privire la aceleaşi clauze care au făcut obiectul litigiului iniţiat de ANPC (Curtea de Apel Craiova)
- Materia: civil
- Subcategoria: alte tipuri de cauze
- Obiect ECRIS: clauze abuzive
- Acte normative incidente: art. 8-14 din Legea nr. 193/2000, art. 430
- Cuvinte cheie: contestație la executare, disjungere cerere clauze abuzive, cale de atac
Texte incidente:
ART. 8 Controlul respectării dispoziţiilor prezentei legi se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.
ART. 9 Organele de control efectuează verificări la sesizarea persoanelor prejudiciate prevăzute la art. 2 alin. (1) sau din oficiu.
ART. 10 Profesioniştii au obligaţia de a prezenta organelor de control, în original, contractele încheiate cu consumatorii.
ART. 11 Organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum şi articolele din lege încălcate de profesionist.
ART. 12 (1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.
(3) Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 30 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, la instanţa prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (4) sunt aplicabile.
(4) Dispoziţiile alin. (1) – (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.
ART. 13 (1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16.
(3) Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.
(4) Hotărârea este supusă numai apelului.
ART. 14 Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Situaţie de fapt:
Consumatorul persoană fizică a iniţiat un proces împotriva băncii pentru a se constata existenţa clauzelor abuzive în contractul de credit, înlăturarea acestora şi restituirea sumelor plătite în temeiul acestor clauze. Banca, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, printre altele, invocând autoritatea de lucru judecat/ puterea de lucru judecat a unei sentinţe definitive pronunţate de o altă instanţă care a respins cererea formulată de ANPC în temeiul Legii nr. 193/2000 şi prin care se urmărea sancţionarea băncii cu amendă contravenţională întrucât a înscris în contractele de credit clauze abuzive, printre care şi clauzele pe care reclamantul le solicită a fi anulate.
Într-o primă opinie, se apreciază că nu va opera autoritatea de lucru judecat nefiind vorba de aceleaşi părţi, hotărârea nefiindu-i opozabilă reclamantului din cel de-al doilea proces, dar nici putere de lucru judecat, în condiţiile în care constatarea existenţei clauzelor abuzive presupune a se verifica, în concret, dacă a avut loc negocierea între părţi, dacă există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, aspecte ce nu pot fi îndeplinite decât într-un litigiu în care analiza să se facă în contradictoriu cu consumatorul respectiv.
Pe de altă parte, din chiar textul de lege invocat, art. 12 alin. 4 şi art. 14 din Legea nr.193/2000, rezultă că demersurile făcute de ANPC, Asociațiile pentru protecţia consumatorului, nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune cu clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, şi de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului Civil şi Codului de procedură civilă.
Într-o a doua opinie, se apreciază că, în condiţiile în care în litigiu anterior, instanţa a reţinut că aceleaşi clauze inserate de bancă în alte contracte de credit sunt legale, se impune a se reţine efectul obligatoriu al hotărârii judecătoreşti în privinţa contractelor de credit aflate în executare prin interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr.193/2000.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale, putere de lucru judecat, ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat.
Dacă în manifestarea de excepţie procesuală autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, de obiect şi de cauză, în manifestarea de prezumţie autoritatea de lucru judecat presupune un efect pozitiv al hotărârii în conformitate cu care aspectele litigioase dintre părţi dezlegate irevocabil nu mai pot fi readuse în faţă instanţei într-un al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior.
Or, dacă banca nu a putut fi sancţionată pentru inserarea respectivelor clauze pentru că s-a stabilit că acestea nu au caracter abuziv, deci s-a statuat definitiv asupra caracterului clauzelor de către instanţa sesizată cu cererea de sancţionare în temeiul art. 12-14 din Legea nr. 193/2000, o altă instanţă sesizată cu o cerere de constatare a nulităţii clauzelor nu poate dezlega în alt mod asupra aceloraşi clauze.
Raţionamentul este valabil şi pentru ipoteza în care s-a admis cererea de sancţionare şi s-a statuat că respectivele clauze au caracter abuziv.
Opinia Institutului Național al Magistraturii
Mai întâi, arătăm că vom trata cele două ipoteze ale problemei în ordinea inversă față de modul în care au fost formulate, apreciind că raționamentul expus devine mai coerent.
Este important a porni analiza de la dispozițiile art. 13 alin (1) din lege: Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.
Așadar, în situația constatării caracterului abuziv al uneia sau mai multor clauze, băncii i se stabilește obligația de a face cu referire la toate contractele de adeziune în curs de executare, ceea ce conduce la concluzia că, prin efectul legii, oricare consumator (parte în oricare dintre contractele de adeziune la care se referă măsura dispusă de instanța de judecată în temeiul art. 13) se poate prevala de soluția instanței, de hotărârea definitivă; putem vorbi de o opozabilitate ope legis, în considerarea acestor dispoziții din legea specială, cu efect mai aplicat decât opozabilitatea prevăzută la art. 435 cod procedură civilă.
Astfel, în temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000 opozabilitatea hotărârii anterior pronunțate (care are autoritate de lucru judecat în privința băncii) se activează cu atât mai mult cu cât hotărârea definitivă produce un efect indirect asupra contractului de adeziune la care este parte reclamantul, dată fiind obligația pârâtei de a modifica toate contractele de adeziune în curs de executare.
De îndată ce se constată identitatea conținutului raportului juridic dedus judecății cu acela al raportului deja tranșat prin judecata anterioară (în sensul că este vorba de clauze cu un conținut identic, iar situația juridică a reclamantului consumator este identică cu situația consumatorilor parte ale contractelor vizate de acțiunile întemeiate de art. 8 și următoarele din Legea nr. 193/2000), instanța nu va putea face din nou controlul caracterului abuziv. Aceasta deoarece consumatorul care promovează individual o acțiune de drept comun poate opune pârâtei ceea ce s-a judecat anterior într-un litigiu, în temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000, având în vedere cele arătate.
Din această perspectivă, putem vorbi de o versiune atipică a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât este evident că, deși reclamantul nu a fost parte în procesul anterior și nu se poate vorbi de identitate de cauză, contractele fiind diferite (deși este esențial a se observa că există identitate cu privire la conținutul raporturilor juridice deduse judecății), chestiunea litigioasă tranșată în litigiul anterior, în măsura în care este identică în judecata în curs, nu mai poate fi contrazisă. Or, aceasta reprezintă chiar esența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
În privința ipotezei în care cererea ANPC este respinsă, apreciem că nu putem aplica același raționament, concluzia fiind diferită.
În primul rând, în această situație art. 13 din lege nu mai produce efecte, nemaiexistând legătura indirectă dintre dispozitivul hotărârii definitive și contractul la care este parte consumatorul care formulează acțiunea individuală; în absența acestui aspect particular, dispare fundamentul pentru a reține opozabilitatea hotărârii întemeiată pe legea specială sau versiunea atipică a efectului pozitiv întrucât nu se poate reține nicio legătură între consumatorul reclamant și litigiul anterior.
În acest caz, consumatorul este terț în raport cu litigiul anterior și trebuie să avem în vedere norma generală în materie de opozabilitate a hotărârii prevăzută de art. 435 cod procedură civilă: hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.
Prin urmare, banca poate opune reclamantului hotărârea judecătorească anterioară, însă acesta poate face dovada contrară, ceea ce înseamnă că poate formula orice susțineri privind caracterul abuziv al clauzelor contestate, iar instanța trebuie să facă analiza completă a acestora.
În concluzie, opinia INM este în sensul că:
– hotărârea definitivă pronunţată într-un litigiu iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în condiţiile art. 12 -14 din Legea nr.193/2000, prin care s-a admis cererea, poate fi invocată de reclamantul consumator care formulează ulterior o acțiune individuală, iar instanța de judecată sesizată cu aceasta din urmă nu va mai analiza caracterul abuziv al clauzelor, urmând a fi valorificată soluția definitivă anterioară;
– hotărârea definitivă pronunţată într-un litigiu iniţiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în condiţiile art. 12 -14 din Legea nr.193/2000, prin care s-a respins cererea, poate fi invocată de banca pârâtă, chemată în judecată în cadrul acțiunii individuale ulterioare, însă consumatorul reclamant poate face dovada contrară, prin formularea oricăror susțineri referitoare la caracterul abuziv al clauzelor contestate, instanța de judecată procedând la analiza acestora.
Opiniile exprimate în cadrul dezbaterilor:
Este necesar să se distingă după cum consumatorul a intervenit sau nu în litigiul iniţiat de ANPC. În ipoteza în care a intervenit, în temeiul dispoziţiilor art. 435 alin. (1) C. pr.civ., hotărârea judecătorescă este obligatorie şi pentru consumator şi se bucură de autoritate de lucru judecat nemaiputând fi pusă în discuţie problematica clauzelor abuzive. În cazul în care consumatorul nu a intervenit în litigiul iniţiat de ANPC, devin incidente dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. pr.civ., hotărârea fiind opozabilă consumatorului dacă nu face dovada contrară, având posibilitatea de a dovedi caracterul abuziv al clauzelor.
Atât în cazul în care instanţa a stabilit caracterul abuziv al clauzelor cât şi în situaţia în care a constatat că nu au caracter abuziv, puterea de lucru judecat operează, o altă instanţă neputând da o altă dezlegare aceleiaşi chestiuni. Având în vedere dispoziţiile art. 431 alin.(2) C. pr. Civ., a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra problemei soluţionate de către prima instanţă, cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească nemaiputând fi contrazise printr-o altă hotărâre.
Participanții și-au însușit cu unanimitate opinia formatorilor INM.
Această problemă de drept reprezintă un extras din minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (online) – București, 15 decembrie 2020.
