Cererile de eliberare din funcție, prin pensionare, a 16 judecători se află pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 16 aprilie, a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Cinci dintre magistrați sunt judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar printre ei se află Ionuț Matei, membru al completului care a dat sentința definitivă în dosarul ”Ferma Băneasa”, în care a fost condamnat la închisoare avocatul Robert Roșu.
Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina CSM, Secția pentru judecători va dezbate, vineri, cererile de pensionare ale următorilor judecători:
- Elisabeta Roșu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Mădălina Elena Grecu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Gabriel Viziru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Mona Magdalena Baciu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Ionuț Matei, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Georgeta Sîrbu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti
- Violeta Florescu, judecător la Curtea de Apel Craiova
- Cristina Mihaela Florea, judecător la Tribunalul Bucureşti
- Mariana Feldioreanu, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bucureşti, detaşată la Consiliul Superior al Magistraturii
- Carmen Geanina Dorneanu, judecător la Tribunalul Bacău
- Chirațică Enache, preşedinte al Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa
- Nineta Călin, judecător la Tribunalul Prahova
- Alicea Gabriela Harhoi, judecător la Tribunalul Prahova
- Carmen Denisa Togan, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Braşov
- Raluca Oana Bontea, judecător la Judecătoria Craiova
- Emil Claudiu Mărgulescu, judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Târgu Jiu, delegat judecător de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Târgu Jiu
DOCUMENT – Ordinea de zi a ședinței din 16 aprilie a Secției pentru judecători a CSM:
Comments 2