Ministerul Administrației și Internelor a publicat un proiect de hotărâre prin care pietonii care folosesc telefonul mobil când traversează strada vor putea fi amendați. “Prin prezentul proiect se reglementează interdicția pietonilor de a efectua activități de natură a le distrage atenția atunci când se angajează în traversarea drumului public“, se arată în nota de fundamentare a proiectului pus în transparență decizională. Potrivit statisticilor oficiale, între septembrie 2019 și septembrie 2020 nu mai puțin de 457 de pietoni au murit în urma a peste 1700 de accidente a căror cauză a fost traversarea neregulamentară a drumului.
Potrivit proiectului de hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pietonilor le va fi interzis ”să efectueze activități de natură a le distrage atenția atunci când se angajează în traversarea drumului public”.
Această reglementare a pornit de la constatarea că pietonii reprezintă o categorie vulnerabilă în trafic, iar un comportament imprudent al acestora poate spori numărul deceselor rezultate din accidentele de circulație în care aceștia sunt implicați.
În prezent, potrivit art. 72 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ”traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic”.
”Cu toate acestea, în fapt, uneori, această asigurare nu se realizează, întrucât pietonul desfășoară o activitate de natură a-i distrage atenția, precum folosirea telefonului mobil. Folosirea telefonului mobil, fie că se vorbește sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicații de ghidare precum hărți (distragere vizuală), influențează capacitatea de atenție a pietonului în momentul angajării acestuia în traversarea drumului public”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
În opinia inițiatorilor proiectului, distragerea atenției poate o cauză a producerii unui accident chiar și atunci când traversarea drumului de către pietoni urmează să se facă prin locurile special amenajate și semnalizate. ”Distragerea atenției la nivel mental (cognitiv) este cel mai des întâlnită, întrucât, spre exemplu, o discuție telefonică poate fi palpitantă, astfel că atenția se canalizează către această activitate, pietonul mergând practic mecanic, fără a conștientiza locul efectiv de traversare. De asemenea, prin distragerea auditivă, pietonul nu mai percepe sunetele traficului rutier ori semnalele speciale de avertizare sonoră folosite de autovehiculele cu regim prioritar de circulație precum cele aparținând poliției ori serviciului de ambulanță.”
Printre altele, proiectul mai prevede limitarea vitezei pentru cei care folosesc biciclete și trotinete la 30 de km/h și interdicția acestora de a circula pe trotuare, dacă nu există un marcaj special.
DOCUMENT – Proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.391/2006: