Europarlamentarul social-democrat Claudiu Manda, fost președinte al filialei Dolj a PSD, a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzația că s-a folosit de influența sa de politician pentru a-l determina pe directorul Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj să soluționeze favorabil problemele beneficiarilor de ajutor social dintr-o comună din județ. În acest fel, AJPIS Dolj a suferit un prejudiciu de peste 315.000 de lei, susțin procurorii anticorupție.
În rechizitoriul DNA se arată că un control derulat în 2015 de către AJPIS Dolj a arătat că aproape jumătate din persoanele verificate din comuna Bratovoești au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat, fără să îndeplinească mai multe condiții esențiale pentru acordarea ajutorului social. Ca urmare a acestor constatări, funcționarii AJPIS au emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit, pe care beneficiarii au fost anunțați că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective.
Procurorii susțin că, în calitatea sa de președinte al PSD Dolj, Claudiu Manda ar fi intervenit, pe 5 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Marius-Nicolae Simcelescu, care era ”simpatizant și militant al aceluiași partid”.
”Intervenția (…) ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj”, au explicat anchetatorii DNA.
Aceștia susțin că, imediat după discuția cu Claudiu Manda, directorul AJPIS Dolj ar fi dispus întocmirea unui referat de stornare în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale. Astfel, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială ar fi suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperați de la cele 59 de persoane menționate procesul-verbal de control al AJPIS Dolj.
În același caz, primarul din Bratovoești, Ion Marin, și-a recunoscut vina și, în baza unui acord încheiat cu procurorii, a fost condamnat, anul trecut, la doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.
Dosarul lui Claudiu Manda și al directorului AJPIS Dolj a fost trimis spre judecare la Înalta Curți de Casație și Justiție (instanță competentă pe motiv că unul dintre inculpați este în prezent membru al Parlamentului European) cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.