Titlul problemei de drept: Modalitatea de calculare a termenului de 5 zile prevăzut de art. 235 alin. (1) noul Cod de procedură penală, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din data de 30.04.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedura penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive” atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală.
- Materia: drept penal
- Subcategoria: cauze soluționate de judecătorii de drepturi și libertăți
- Obiect ECRIS: prelungire arestare preventivă 2858
- Acte normative incidente: art. 235 alin. (1), art. 269 alin. (2) C. proc. pen.
- Cuvânt cheie: arestare preventivă
Într-o opinie, în asemenea situaţii sunt incidente dispoziţiile art. 271 noul Cod de procedură penală. Argumentele care fundamentează opinia menţionată anterior vizează împrejurarea că acest termen de 5 zile este inclus în termenul pentru care a fost luată măsura preventivă privativă sau restrictivă de drepturi, ce se calculează conform art. 271 noul Cod de procedură penală, astfel încât nu se pot aplica alte reguli de calcul în situaţia prevăzută de art. 235 alin. (1) noul Cod de procedură penală.
Într-o altă interpretare, s-a apreciat că, prin trimiterea la sancţiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) noul Cod de procedură penală şi prin stabilirea faptului că, în cazul nerespectării acestui termen, intervine decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depunepropunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea actului făcut peste termen, acest termen devine un termen procedural supus regulilor de calcul prevăzute de art. 269 noul Cod de procedură penală.
Opinia propusă de INM:
În ciuda faptului că, prin Decizia nr. 336/30 aprilie 2015, Curtea Constituțională nu precizează expres că termenul legal prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural, cu consecința calculării acestuia potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul de procedură penală, în conținutul hotărârii se face o amplă analiză a naturii juridice a acestuia, plecând de la o serie de argumente referitoare la imperativul desfășurării procesului penal în acord cu exigențele dreptului la un proces echitabil, în contradicție cu jurisprudența anterioară a instanțelor naționale, dar și cu scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea acestuia.
Pe de altă parte, se menționează Decizia nr. 25/2 iunie 2008, pronunțată de ÎCCJ în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 159 alin. (8) C. proc. pen. 1968 se interpretează în sensul că sintagma folosită de legiuitor ”înainte de expirarea duratei măsurii arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate” are caracter imperativ și nu de recomandare, astfel încât ”recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea/respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate”.
Prin urmare, Curtea Constituțională analizează constituționalitatea interpretării pe care au dat-o instanțele naționale prevederii din art. 235 alin. (1) C. proc. pen. (parag. 29) și, în concret, natura juridică a termenului de 5 zile.
La stabilirea naturii juridice de termen procedural, instanța de contencios constituțional are în vedere că procurorul are dreptul, și nu obligația, de a propune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, în calitatea sa de organ specializat al statului-participant la procesul penal, acesta fiind un drept procesual ce va fi exercitat în condițiile în care va aprecia că temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii preventive se mențin/există temeiuri noi care să justifice măsura (parag. 34, 35).
Pe de altă parte, se analizează exhaustiv în ce măsură termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) C. proc. pen. disciplinează desfăsurarea procesului penal, prin implicațiile semnificative pe care le are cu referire la exercitarea efectivă a dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României și art. 6 parag. 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Toate aceste argumente conduc la decizia Curții Constituționale în sensul că termenul de 5 zile este unul peremptoriu, astfel că devin incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen. (sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen va fi decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a propune prelungirea duratei măsurii arestării preventive și nulitatea actului făcut peste termen).
În sensul că termenul stabilit prin dispozițiile art. 235 alin. (1) C. proc. pen. are natura juridică a unui termen procedural, de regresiune și imperativ, ce va fi calculat pe zile libere, potrivit art. 269 alin. (2) C. proc. pen., s-a exprimat și literatura de specialitate recentă.
Pe de altă parte, o parte a jurisprudenței are în vedere scopul urmărit de legiuitor la reglementarea termenului respectiv, și anume evitarea arbitrariului cu privire la posibilitatea privării de libertate a unei persoane, în cazuri excepționale, în sensul înlăturării oricărei incertitudini referitoare la durata acesteia, astfel încât să nu se depășească sub nici un motiv durata măsurii preventive dispuse anterior în mod legal, apreciind că argumentele Curții Constituționale nu schimbă natura juridică a termenului de 5 zile care intră în durata măsurii preventive, respectiv aceea de termen substanțial care se calculează pe zile pline.
Prin urmare, problema ce se impune a fi tranșată, pornind de la argumentele Curții Constituționale, constă în posibilitatea de a calcula un termen procedural imperativ – așa cum este el definit prin Decizia nr. 336/30 aprilie 2015 – pe zile pline, având în vedere că se suprapune peste durata măsurii preventive (art. 271 C. proc. pen.).
Credem că, prin argumentele prezentate anterior, Curtea Constituțională a urmărit să facă o distincție clară între durata măsurii preventive – calculată conform art. 271 C. proc. pen. – și termenul prevăzut de legiuitor pentru exercitarea dreptului procesual al procurorului de a propune prelungirea duratei măsurii arestării preventive, termen care, potrivit interpretării date, are natura juridică a unui termen procedural, imperativ, de regresiune, care se va calcula potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen. Firește că, în propunerea acestui punct de vedere, avem în vedere dificultățile pe care le vor întâmpina organele judiciare în desfășurarea procedurilor în curs, cu atât mai mult cu cât, pe viitor, se va pune problema naturii juridice și a altor termene reglementate în Noul Cod de procedură penală, inclusiv în materia măsurilor preventive, însă, pe baza considerentelor Curții Constituționale nu putem avea în vedere decâtinterpretarea obligatorie a textului art. 235 alin. (1) C. proc. pen., așa cum a fost ea precizată în conținutul deciziei.
OPINIA MAJORITARĂ exprimată în cadrul întâlnirii:
S-a apreciat că este vorba de un termen procedural de regresiune care se calculează pe zile pline, în sensul invers al curgerii timpului, concluzie ce rezultă din formularea folosită de legiuitor „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive”, formulare similară cu aceea utilizată de Codul de procedură penală anterior pentru reglementarea termenului în care inculpatul trebuie să primească citația pentru termenul de judecată.
Această problemă de drept a fost discutată la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel – Sibiu, 24-25 septembrie 2015.
