Tribunalul Bihor a dat, marți, sentința în cazul unei bihorence de 62 de ani, acuzată că și-a ucis concubinul, strangulându-l cu un șiret. Femeia i-ar fi pus mai întâi medicamente în băutură și l-a omorât pe bărbat în timp ce acesta dormea în curtea casei. Hotărârea dată azi a fost pronunșțată fără acord de recunoaștere și nu este definitivă.
Între Lakatos Ida și concubinul său, cu doi ani mai tânăr, existau de mai mult timp neînțelegeri. Crima a fost comisă în noaptea de 11 spre 12 august 2020, în satul bihorean Cubulcut, unde locuiau cei doi.
Datele strânse de procurori arată că femeia a strâns o cantitate mai mare de medicamente pe care le-ar fi pus în flaconul de bere din care consuma concubinul său. La un moment dat, acesta din urmă a adormit în curtea casei. Ca să fie sigură că își duce planul la capăt, Lakatos Ida l-ar fi strangulat pe bărbat cu un şiret. Ulterior, medicii legiști au stabilit că victima a murit ca urmare a asfixiei mecanice prin strangulare.
Acuzată de omor comis asupra unui membru al familiei, femeia a fost reținută pe 12 august 2020, iar a doua zi a fost arestată de Tribunalul Bihor. A rămas după gratii până la pronunțarea sentinței, iar instanța a hotărât să menţină măsura arestării preventive până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile.
Potrivit sentinței, a fost dispusă prelevarea de probe biologice de la inculpată, urmând ca acestea să fie utilizate pentru obţinerea şi stocarea Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În plus, Lakatos Ida a fost obligată la plata a 5.000 de lei, cheltuieli judiciare. Totuși, instanța a ținut cont de circumstanțe atenuante în acest caz, fiind invocat articolul 75 alin. 1 lit. a) – ”săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă”.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.