Viorel Petrișor Pogană, unul dintre cei mai căutați hoți din Bihor, a fost prins, marți seara, de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Aleșd, într-o casă în construcție din localitatea Tinăud. Acuzat de mai multe furturi și deținător al unui cazier-fluviu, bărbatul de 28 de ani figura pe lista urmăriților național pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de aproape 6 ani pentru furt. E doar una din lungul șir al condamnărilor primite de-a lungul ”carierei” sale infracționale.
Viorel Petrișor Pogană și-a început seria furturilor în urmă cu un deceniu. În 2011, de exemplu, a dat două spargeri în Săcădat, unde a furat câțiva lei dintr-un portofel, dar și haine, mâncare și energizante dintr-un magazin.
La vârsta de 19 ani, numele său figura în patru sentințe definitive date de instanțe din județ pentru diverse furturi. Judecătorii i-au contopit pedepsele, iar în 2012 l-au trimis după gratii pentru 5 ani și 6 luni. A executat o parte din pedeapsă, iar după eliberarea condiționată a dovedit că nu și-a uitat vechile obiceiuri.
La începutul anului 2016, a spart o locuință din Aleșd, de unde a plecat cu 500 de lei și o plapumă. Până să fie condamnat pentru acest furt, în 2018, a mai apucat să comită și alte furturi. Unei astfel de fapte i-a căzut victimă chiar o fostă colegă de școală care l-a găzduit timp de câteva zile. Din casa acesteia Pogană a luat haine, telefoane și un laptop, pe care le-a pus în mașina concubinului femeii și a plecat. Fără experiență la volan, a intrat cu vehiculul într-un cap de pod și a fugit, abandonând mașina.
Deja obișnuit cu anchetele, Pogană nu s-a pierdut cu firea în fața polițiștilor, ba chiar a avut o ”atitudine ostilă și vulgară la adresa organelor de cercetare penală”, după cum menționau judecătorii. Nu s-a sinchisit să se prezinte în fața instanței, iar în 2017 a plecat la Fetești, unde a furat 27.000 de euro din casa unei persoane care îl angajase să-i renoveze casa.
A fost prins la Oradea, iar asupra lui s-au mai găsit 300 de lei. A recunoscut că i-a dat o parte din bani copilului său dintr-o relație anterioară, i-ar fi cumpărat o mașină fratelui său, iar restul îi tocase pe petreceri, jocuri de noroc și sejururi la pensiuni. A ținut, totuși să facă o precizare: ar fi luat 23.000 de euro, nu 27.000, cum susținea păgubitul.
Pentru această faptă, judecătorii din Fetești l-au condamnat anul trecut la 4 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare, la care au adăugat cele 416 zile rămase de executat din pedeapsa din 2012.
Atunci nu a fost de găsit pentru a-și executa pedeapsa și a reușit să-și piardă urma. Până marți, 20 aprilie, când, cu puțin înainte de ora 21:00, polițiștii din Aleșd au pus mâna pe el. Oamenii legii aflaseră că bărbatul se ascundea într-o casă în construcție din Tinăud, lângă oraș.