Titlul problemei de drept: Ordin de protecție. Momentul la care se poate solicita emiterea unui nou ordin de protecţie. Prematuritatea formulării cererii de emitere a ordinului de protecţie anterior expirării duratei primului ordin de protecţie.
- Materia juridică: Drept procesual civil
- Subcategorie: ordin de protecţie
- Obiect Ecris: ordin de protecţie
- Dispoziţii legale relevante: art. 33 din Legea nr. 217/2003
Într-o primă opinie se consideră că excepţia prematurităţii este nefondată, luându-se în considerare că cererea a fost înregistrată la instanţă cu 7 zile înainte de expirarea măsurilor iniţiale.
În aceste condiţii, respingerea unei cereri ca fiind prematură ar înfrânge finalitatea legii şi ar vulnerabiliza victima violenţei în familie, care s-ar găsi lipsită de protecţie pe durata necesară soluţionării noii cereri de emitere a ordinului de protecţie şi care ar trebui formulată după data de 13.09.2019.
În acest context faptic şi juridic, s-a apreciat că se poate solicita emiterea unui nou ordin de protecţie, cu precizarea că, în ipoteza admiterii, efectele sale se vor produce după data expirării măsurilor dispuse prin hotărâre.
Într-o a doua opinie se consideră excepţia prematurităţii este fondată.
Se are în vedere faptul că excepţia vizează în mod exclusiv posibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri de emitere a ordinului de protecţie pe perioada în care pârâtul se afla sub incidenţa ordinului de protecţie dispus printr-o altă sentinţă, raportat la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 217/2003.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea nr 217/2003, ”la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol”.
În raport de aceste dispoziţii, se constată în primul rând că legea nu reglementează instituţia prelungirii măsurilor impuse printr-un ordin de protecție anterior, ci doar posibilitatea de a se solicita un nou ordin de protecție de către victimă, cerere care se poate soluționa doar dacă a expirat durata masurilor de protecție stabilite anterior.
În mod concret, se reţine că petenta se afla sub protecţia măsurilor din ordinul de protecţie dispus printr-o sentinţă anterioară, până la o anumită dată, aşa încât, în lumina dispoziţiilor citate, ar fi putut solicita emiterea unui nou ordin de protecţie ulterior acestei date.
Cu majoritate de voturi judecătorii şi-au însuşit prima opinie.
Argumente
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 217/2003 rezultă că prima opinie este corectă.
Normele cuprinse în capitolul IV din lege sunt derogatorii de la regulile de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă şi au fost instituite pentru a asigura judecata urgentă a cererii de emitere a unui ordin de protecţie, pentru a asigura protecţia victimei violenţei domestice.
În acest context, victima care a beneficiat deja de o măsură de protecţie se poate adresa instanţei cu o nouă cerere, chiar înainte de expirarea duratei măsurilor de protecţie, dacă există indicii că, după expirarea duratei măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 217/2003 nu trebuie interpretate restrictiv iar victima poate solicita instanţei să emită un nou ordin de protecţie în situaţia în care se dovedeşte existenţa unui pericol pentru viaţa, integritatea fizică şi psihică ori pentru libertatea sa, pentru a asigura astfel continuitatea măsurilor de protecţie.
De altfel, legiuitorul a reglementat posibilitatea analizei cererii de emitere a unui ordin de protecţie prelungind ordinului de protecţie provizoriu tocmai pentru a asigura victima de protecţia autorităţilor în cazul violenţei domestice.
Această problemă de drept este cuprinsă în minuta Curții de Apel Târgu Mureș – Secția Civilă, întocmită cu ocazia întâlnirii trimestriale a judecătorilor, pentru unificarea practicii judiciare și formarea profesională continuă – 28 februarie 2020.