Justiția va funcționa după reguli speciale în timpul stării de alertă, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, se arată într-un proiect de lege care a fost promulgat, miercuri, de președintele Klaus Iohannis. Intrate în vigoare după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial, la aproape un an de la declararea stării de alertă în România – pe 20 mai 2020 și la jumătate de an de la aprobarea lor de către Guvern, noile reglementări vizează atât cauzele civile, cât și pe cele penale.
Potrivit legii 114/2021, restrângerea activității unei instanțe sau a unor secții poate fi decisă de colegiul de conducere al Curții de Apel în circumscripția căreia funcționează instanța respectivă ținând cont de mai multe criterii, printre care numărul magistraților aflați în carantină sau izolare din cauza infectării cu coronavirus.
Măsura restrângerii activităţii instanțelor poate fi dispusă pe o durată de cel mult 14 zile, iar în acest interval la judecătoria, tribunalul sau, după caz, la secţia/secţiile vizate, activitatea de judecată va continua în următoarele cauze:
a) în materie civilă: în cauzele de urgenţă deosebită stabilite de colegiul de conducere al curţii de apel prin hotărârea prevăzută la alin.(4) teza a II-a.
b) în materie penală, în procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară: în cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de alertă, în cauzele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestaţii la executare în cauzele cu persoane private de libertate, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism, precum şi în alte cauze de urgenţă deosebită stabilite de colegiul de conducere al curţii de apel
În alte cauze decât cele prevăzute mai sus judecata se amână de drept pe durata restrângerii activităţii de judecată, fără a fi necesară emiterea unei încheieri în acest scop, se arată în lege.
Reguli aplicate proceselor civile
Potrivit noilor reglementări, în cauzele civile, cu acordul părţilor, instanţele pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală. În acest caz, în citație va fi menționat atât faptul că ședința va avea loc online, cât și modalitatea tehnică de acces și de autentificare.
Dacă este posibil, instanţa în a cărei circumscripţie este situată localitatea în care se află părţile, reprezentanţii părţilor sau alţi participanţi la proces asigură echipamentele audio-video necesare participării lor la şedinţele de judecată. În plus, cel care asistă sau reprezintă partea va putea participa la ședința de judecată online chiar fără a fi prezent fizic lângă parte.În contextul pandemic, legea permite stabilirea termenelor de judecată de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi. Comunicarea actelor de procedură se va face prin fax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea actului și confirmarea primirii acestuia. ”Când este posibil, cererile de chemare în judecată, căile de atac, precum şi orice alte acte de procedură adresate instanţei, pentru care legea prevede condiţia formei scrise şi care nu se depun direct în şedinţă, se transmit prin mijloace electronice”, prevede textul de lege.
Dacă una dintre părțile din proces se află în carantină, izolare sau în spital din cauza epidemiei de coronavirus, va putea cere amâna cauzei.
Dispoziţii aplicabile cauzelor penale
În procesele penale, acordul de comunicare a actelor procedurale prin poştă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenţă, telefonic, indicarea adreselor de poştă electronică pentru comunicarea respectivelor acte.
Persoanele aflate în arest sau în penitenciar pot fi audiate prin videoconferinţă la locul de deţinere, fără a fi necesar acordul acestora. În schimb, celelalte persoane cercetate penal și care nu sunt private de libertate vor putea fi audiate prin videoconferință, dacă-și dau acordul.
”Dacă din motive generate de pandemia de COVID-19 un parchet este împiedicat să funcţioneze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării acestora”, se mai arată în legea 114/2021.
O soluție asemănătoare se aplică în cazul unei instanțe care nu poate funcționa în timpul stării de alertă.
DOCUMENT – Legea 114/2021 privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19: