Leontin Țîrle, fostul director executiv al Casei de Pensii Bihor, a fost ridicat, marți, de polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale Bihor și dus la Penitenciarul din Oradea, unde va executa o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru luare de mită. Așa cum BihorJust a relatat, Curtea de Apel Oradea a dat, ieri, sentința definitivă în dosarul lui Țîrle și i-a aplicat acestuia o condamnare cu executare.
Leontin Țîrle a fost judecat într-un dosar al DNA Oradea, în care procurorii anticorupție au arătat că, în perioada 2014-2015, fostul director executiv al Casei Județene de Pensii Bihor a primit de la patru medici din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală 8400 de euro, pizza și whisky, ca acesta să nu ia măsuri de eliminare a deficiențelor constatate în urma unor controale efectuate în anii anteriori referitoare la activitatea de expertiză medicală.
În plus, au arătat anchetatorii, ex-directorul Țîrle ar fi primit peste 5400 de lei în lunile mai-iunie 2015 de la unul dintre medicii de la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor ca să nu aplice decizii ale Casei Naționale de Pensii. În acest fel, doctorul ar fi continuat să avizeze cazurile noi pentru încadrarea în grad de invaliditate, în condițiile în care încadrarea în grade de invaliditate trebuia să se facă la nivelul fiecărui cabinet medical, de către medicii specialiști.
Tot marți, polițiștii l-au dus la Penitenciarul din Oradea pe Kenan Okaytekin, bărbat condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, vătămare corporală din culpă și refuz de prelevare a mostrelor biologice. Bărbatul a fost condamnat în luna noiembrie a anului trecut, de Judecătoria Oradea, iar marți Curtea de Apel Oradea i-a respins apelul ca nefondat.
Kenan Okaytekin a fost arestat, în iulie 2020, într-un dosar al DIICOT Oradea care viza o grupare de traficanți care vindeau droguri în Bihor și Maramureș. Kenan a fost acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, infracțiune aflată în concurs cu cea de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Comments 2