Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată pentru soluționarea unei probleme de drept care privește interpretarea şi aplicarea prevederilor articolului 706 alin.(1) teza a II-a din Codul de Procedură Civilă – ”prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate”. Concret, în sesizarea formulată de Tribunalul Galați se solicită a se stabili dacă termenul de prescripţie de 10 ani se aplică şi în ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a unui contract de ipotecă, încheiat sub regimul vechiului Cod Civil, pentru garantarea unei obligaţii de plată ce decurge dintr-un contract de credit, pentru care s-a constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.
Sesizarea formulată de Tribunalul Galați în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:
”Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 706 alin.(1) teza a II-a C. proc. Civ., în sensul de a se stabili dacă termenul de prescripţie de 10 ani se aplică şi în ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a unui contract de ipotecă, încheiat sub regimul vechiului Cod Civil, pentru garantarea unei obligaţii de plată ce decurge dintr-un contract de credit, pentru care s-a constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.”
Sesizarea HP a fost formulată într-un proces civil care viza o contestație la executare și a fost înregistrată la Curtea Supremă pe 10 mai. Termenul de soluționare a fost stabilit pe 13 septembrie 2021.
În materie au fost exprimate opinii divergente, au observat judecătorii gălățeni.
Astfel, sub un prim aspect, se observă că, în cazul în care dreptul creditorului de a cere executarea silită s-a născut la o dată anterioară intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, dar executarea silită a început sub imperiul legii noi, unele instanțe apreciază că Noul Cod de procedură civilă va fi aplicabil tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, invocate în cadrul contestațiilor la executare, inclusiv prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Aceste instanțe au în vedere disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dar și Deciziile Î.C.C.J. privind examinarea recursului în interesul legii nr.13/2006 și nr. 31/2009, prin care s-a statuat în sensul că, în materie de executare silită, este incidentă norma în vigoare la data realizării executării, inclusiv cu privire la constituirea titlului, ca primă etapă în declanșarea procedurii execuționale și indiferent dacă nașterea creanței a avut loc anterior.
Însă, alte instanțe, având în vedere disp. art.201 din Legea 71/2011, precum și Decizia nr.1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în ale cărei considerente s-a reținut că ”prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris”, apreciază că instituției prescripției dreptului de a cere executarea silită îi rămâne aplicabilă legea procesuală veche, chiar dacă procedura contestației la executare este supusă regimului noii legi procesuale, prin raportare la data începerii executării silite (data înregistrării cererii de executare la executorul judecătoresc).
O altă controversă privitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită se referă la durata termenului acesteia, în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de un contract de ipotecă încheiat sub regimul vechiului Cod civil.
Astfel, într-o primă opinie, se apreciază că este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, având în vedere natura creanței principale și întinderea aceluiași termen inclusiv asupra garanției imobiliare, în timp ce, într-o altă opinie, se apreciază că este aplicabil termenul de prescripție de 10 ani, fiind pus în discuție un drept real, respectiv dreptul de ipotecă, acest termen fiind reglementat atât de disp. art. 405 C.proc.civ. de la 1865 (termenul fiind introdus prin art. 158 din OUG nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă de la 1865, ca o excepție de la prevederile Decretului nr. 167/1958), cât și de disp. art. 706 alin.(1) din C.proc.civ.
În fine, un alt aspect de practică neunitară privește caracterul executoriu independent al contractului de ipotecă valabil încheiat sub regimul vechiului Cod civil.
Așadar, în timp ce unele instanțe rețin că, odată cu constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, se prescrie și dreptul creditorului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de ipotecă imobiliară, care a garantat împrumutul, având în vedere caracterul accesoriu al acestuia, alte instanțe s-au pronunțat în favoarea posibilității de valorificare în continuare a dreptului la acțiunea ipotecară, reținând caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă.
Tribunalul reține că jurisprudența relevantă la nivelul secției nu este unitară.
Majoritatea hotărârilor s-au pronunțat în favoarea incidenței în spețe similare a termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 3 ani, precum și a stingerii ipotecii, odată cu stingerea obligației principale, prin orice mod.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile:
