Majoritatea covârșitoare a elevilor din Bihor se vor afla săptămâna următoare în bănci, potrivit celei mai recente hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). Doar în 10 localități școlarii din clasele V-VII vor urma cursuri online.
Astfel, vor face lecțiile din fața calculatorului de acasă elevii de gimnaziu, cu excepția celor de clasa a VIII-a, din Boianu Mare, Cefa, Cherechiu, Drăgești, Copăcel, Holod, Lunca, Sâmbăta, Tulca și Vașcău.
De precizat că, în Oradea, la Școala Gimnazială „Dacia”, o formațiune de studiu este în scenariul 2 și își desfășoară activitatea online.
Tot azi, CJSU Bihor a confirmat că toate localitățile din județ se află în scenariul verde HoReCa.
Măsuri care se aplică în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 cazuri / 1.000 locuitori:
• activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interior sau exterior, se poate desfășura fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 5:00-24:00;
• activitatea se poate desfășura la capacitatea maximă a spațiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
• aceleași măsuri privind limitările activităților se aplică în cazul restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare;
• activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
• se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cu un număr de participanți de maximum 70 de persoane în exterior și de maximum 50 de persoane în interior; la stabilirea numărului de persoane în exterior și/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16
• evenimentele private se pot desfășura la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
• activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, cu condiția ca însoțitorii copiilor să fie vaccinați complet împotriva COVID-19 sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00-24:00, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
• activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 05.00:24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
• activitatea sălilor de sport şi/sau fitness în spații închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
• limita crește la 70% din capacitatea spațiului, iar spațiul minim necesar scade la 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate complet împotriva Covid-19;
• activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;
• activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;
• activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă la capacitatea maximă a spațiului dacă persoanele sunt complet vaccinate împotriva COVID-19;
• organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane;
• organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie, iar participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate complet împotriva Covid-19 sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau al unui test antigen nu mai vechi de 72 de ore, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
Portul măștii de protecție este obligatoriu în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, sau în alte zone cu potenţial de aglomerare stabilite prin hotărâre a CJSU.
DOCUMENT – Anexa la hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bihor nr.52/2021privind aprobarea scenariilor de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar din Județul Bihor începând cu data de 07.06.2021:
DOCUMENT – Hotărârea nr. 51 din data de 4 iunie 2021 privind aprobarea unor măsuri în domeniul sănătății publice în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, actualizată și republicată la data de 04.06.2021 – privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: