Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care angajații instituțiilor de stat care nu sunt implicate direct în combaterea epidemiei de coronavirus și efectelor sale vor fi trimiși acasă în șomaj tehnic pentru 15 zile pe lună, urmând să revină la muncă după două săptămâni pentru a-i înlocui pe ceilalți care au asigurat funcționarea repectivelor instituții.
Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, la B1 TV, că sunt sectoare de bugetari care nu vor putea fi trimiși în șomaj tehnic bugetarii din domeniile care se află în prima linie a luptei cu coronavirusul. Despre ceilalți bugetari, premierul a precizat că vor intra câte 15 zile pe lună în șomaj tehnic, iar celelalte 15 zile vor fi lucrătoare.
”Pregătim o reglementare în domeniu (domeniul public – n.r.). Sunt zone publice care nu pot fi afectate, în care avem nevoie de fiecare efectiv, ba chiar avem nevoie de resurse umane suplimentare. Nu putem afecta zona de sănătate, care înseamnă spitale, direcţii de sănătate publică, ambulanţe, unităţi primiri urgenţe. De asemenea, nu putem afecta zona Ministerului Afacerilor Interne, cu toate efectivele de jandarmi, de pompieri, de poliţişti, nu putem afecta zona militară. De asemenea sunt mai greu de afectat zone ca, de exemplu, zona Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru ANOFM e implicată în procesarea și oferirea șomajului tehnic, casele de pensii. Deci, sunt sectoare publice care sunt extrem de încărcate şi unde nu putem să luăm astfel măsuri oarecum similare cu şomajul tehnic.
Nu vom acorda tichete de masă celor în șomaj tehnic și doresc ca șomajul tehnic să dureze cât mai puțin și să se încheie cu reîntoarcerea la muncă. Dorim ca firmele să își reia activitatea și să cheme oamenii la muncă.”,
a spus Ludovic Orban.
”Ne-am gândit la un mecanism relativ simplu în care împărțim angajații în două: unii vor merge la muncă 15 zile și vor asigura funcționarea, iar restul intră într-o formă de șomaj tehnic. După 15 zile, vin ceilalți care au stat în șomaj tehnic”,
a explicat Ludovic Orban.
El a spus că cei trimiși în șomaj tehnic pentru două săptămâni vor primi 75% din salariul brut de încadrare
Premierul susține că astfel se va limita și posibilitatea de răspândire a virusului. Vor fi și excepții de la această regulă, Orban menționând angajații MApN.