Un proiect de lege depus, miercuri, la Senat, propune anularea prevederii prin care evazioniștii pot scăpa de închisoare dacă achită integral prejudiciul creat. Inițiatorii, deputați și senatori ai USR PLUS, arată că forma de curând modificată a legii încurajează evaziunea fiscală, motiv pentru care propun eliminarea posibilității plății unei amenzi ca alternativă a pedepsei închisorii pentru evaziune fiscală și reintroducerea pedepsirii faptei chiar dacă paguba e acoperită de inculpat.
În plus, inițiatorii propun diminuarea la jumătate a limitelor de pedeapsă în cazul achitării prejudiciului majorat cu 20% plus plata dobânzilor și penalităților, înainte de primul termen de judecată.
Astfel, vor fi eliminate plafoanele de maximum 100.000 de euro, pentru care se poate aplica amenda penală, și cel de maximum 50.000 de euro, pentru care se aplică doar amenda penală. În formularea propusă, articolul 10, alin. (1) din Legea nr. 241/2005 ar urma să prevadă că: “în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate”.
Limitele actuale de pedeapsă sunt de la 3 la 10 ani, respectiv de la 5 la 15 ani.
”Forma prezentă a legii, modificată de curând, încurajează evaziunea fiscală, prin nepedepsirea faptei în condițiile achitării prejudiciului, fapt care contravine însuși scopului pentru care a fost legiferată inițial”, se arată în expunerea de motive a proiectului. ”Înainte de intrarea în vigoare a legii în această formă, evaziunea fiscală în România ajungea la 28 de miliarde de euro, deci în aceste condiții nu se justifică nevoia de a relaxa sancționarea săvârșirii acestei fapte.”
DOCUMENT – Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale: