Primarul unei comune din județul Caraș-Severin a fost reținut de procurorii DNA Timișoara sub acuzația de luare de mită. Păun Baba, edilul din Șopotu Nou este suspectat că, împreună cu un diriginte de șantier, ar fi cerut de la o firmă de construcții câte 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanțat din fonduri nerambursabile. Solicitările celor doi ar fi fost făcute din 2011 până în prezent, susțin anchetatorii.
Potrivit ordonanțelor procurorilor, în perioada 2011 – iunie 2021, primarul și dirigintele de șantier ar fi pretins de la reprezentantul unei firme de construcții (martor în cauză), 5% din valoarea fiecărei facturi emise în cadrul unui contract finanțat din fonduri nerambursabile, încheiat acum 10 ani. Constructorul respectiv urma să realizeze în Șopotu Nou a unui sistem de alimentare cu apă potabilă, a rețelei de canalizare și stație de epurare și modernizarea unor străzi și drumuri comunale. La acestea se adăuga și modernizarea căminului cultural din localitatea Stancilova.
”Concret, în contextul menționat mai sus, suspecții ar fi primit, în mai multe tranșe, sume de bani și foloase necuvenite, după cum urmează: suspectul Baba Păun – suma totală de 90.000 de lei, dirigintele de șantier – suma totală de 98.000 de lei și materiale de construcții și obiecte sanitare în valoare totală de 59.864 de lei”, au arătat procurorii DNA Timișoara.
Șpaga ar fi fost primită de suspecți în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv acceptarea la plată a documentelor emise de societatea martorului (situații de lucrări), recepția, plata lucrărilor executate etc.
”În același context, la data de 11 iunie 2021, dirigintele de șantier ar fi primit de la omul de afaceri suma de 38.000 de lei (reprezentând o tranșă din cei 98.000 de lei menționați mai sus), moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, a transmis DNA.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.