Prevederile art. 13 alin. (5) din OUG 43/2002 – care permit procurorului DNA să continue ancheta și în cauza disjunsă în cursul urmăririi penale – încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Constatarea a fost făcută de Curtea Constituțională a României (CCR) printr-o decizie din 6 aprilie 2021, în care arată că dispozițiile menționate sunt neconstituționale. În opinia CCR, norma specială de drept procesual penal reglementată de art. 13 alin. (5) din OUG 43/2002 încalcă principiul legalității și nu oferă previzibilitate, ceea ce duce la încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la obligația de a respecta Constituția și legile.
Dispozițiile art. 13 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului 43/2002, care au fost declarate ca neconstituționale, au următorul cuprins: „În cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă.”
Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile puse în discuție contravin dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. CCR a susținut că dispozițiile art. 13 alin. (5) din OUG 43/2002 încalcă dispozițiile procesual penale ce reglementează competența organelor de urmărire penală, care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.302 din 4 mai 2017, constituie norme juridice cu caracter imperativ și a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute.
Extras din Decizia 231/6 aprilie 2021 a Curții Constituționale:
– Aprecierea subiectivă a procurorului din cadrul DNA în privința menținerii cauzei disjunse spre soluționare sau a trimiterii acesteia parchetului competent conform dispozițiilor Codului de procedură penală, în condițiile în care soluționarea sa nu este de competența Direcției Naționale Anticorupție, lipsește de previzibilitate dispozițiile legale supuse controlului, inculpatul neputând să anticipeze, prin interpretarea coroborată a dispozițiilor procesual penale incidente în cauză, chiar apelând la serviciile unui avocat, felul în care se va desfășura soluționarea cauzei penal e în care are calitatea anterior menționată. Or, în aceste condiții, prevederile art. 13 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art.21 alin.(3) din Constituție și la art.6 din Convenție.
– Prin Decizia nr.302 din 4 mai 2017, Curtea a reţinut că înfiinţarea unor structuri specializate presupune şi o anumită competenţă specializată a acestora, strict determinată de lege, astfel că efectuarea sau supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competenţe determină o deturnare a scopului normelor legale ce au stat la baza înfiinţării acestor structuri specializate.
– Curtea a observat că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia. Aceasta este şi explicaţia pentru care încălcarea dispoziţiilor legale privind această competenţă se sancţiona în reglementarea anterioară cu nulitatea absolută.
– Dispozițiile art.13 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002, care prevăd posibilitatea procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție de a continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă, atunci când procedează la disjungerea cauzei în cursul urmăririi penale, în condițiile în care obiectul cauzei disjunse nu se încadrează în sfera de aplicare a prevederilor art.2 din aceeași ordonanță de urgență, sunt contrare Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017.
– Dispoziția legală criticată introduce arbitrariul în aplicarea dispozițiilor procesual penale ce reglementează competența organelor de urmărire penală, lăsând la dispoziția procurorului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție asumarea sau nu a competenței de a efectua urmărirea penală în fiecare caz care se încadrează în ipoteza normei criticate, respectiv posibilitatea de apreciere a oportunității menținerii spre soluționare a cauzei penale disjunse, al cărei obiect atrage competența organelor de urmărire penală de la parchetele de pe lângă instanțele de drept comun.
Doi judecători CCR, Livia Stanciu și Elena Tănăsescu, au avut opinie separată, considerând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.13 alin.(5) din OUG.43/2002 se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa legăturii excepției cu soluționarea cauzei, întrucât aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță.
Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art.367 alin.(9) din Codul de procedură penală – „Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei.”
DOCUMENT – Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.13 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală: