Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât sesizarea șefului DNA pentru a evalua posibilitatea revocării procurorului care a cerut recuzarea magistraților din cadrul Curții de Apel București care judecau dosarul ”Colectiv”. Secția a admis sesizarea preşedintelui CSM și a constatat că ”a fost afectată independenţa şi imparţialitatea judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti învestiţi cu soluţionarea dosarului “Colectiv” şi a judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cererii de recuzare formulate de DNA în cauză”.
În luna aprilie, procurorul DNA a cerut recuzarea celor doi judecători din procesul Colectiv – Adina Pretoria Dumitrache și Andrei Viorel Iugan, din cadrul Curții de Apel București – după ce aceștia au anunțat, la termenul precedent, că pun în discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiuni cu pedepse mai mici pentru şase din cei 13 inculpaţi. DNA a invocat că ”există împrejurări care aduc știrbire aparenței de imparțialitate, împrejurări ce afectează negativ actul de justiție în prezentul dosar”.
Cererea de recuzare a fost respinsă pe 21 aprilie de un complet format din judecătoarele Mihaela Niță și Cristina-Carme Craiu, de la Curtea de Apel București. ”Nu există dubii întemeiate cu privire la imparțialitatea judecătorilor”, se arătă în încheierea de respingere a cererii de recuzare, prezentată de luju.ro.
Comments 2