Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) eliberarea din funcție, prin pensionare. Cererea vine la 6 luni de la instalarea la șefia unității de parchet, ca urmare a concursului câștigat în toamna anului trecut, și va fi discutată în ședința din 6 iulie a Secției pentru procurori a CSM.
Pe 1 ianuarie 2021, procurorul Gheorghe Vidican a prelua funcția de prim-procuror al Parchetului Bihor, după ce a obținut media 8,89 la examenul desfășurat între 20 iulie și 14 octombrie 2020.
Magistratul a mai condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în perioada 2016-2019, fiind numit după ce a câștigat cu media 8,52 concursul desfășurat acum 5 ani. Anterior, în 2006, Gheorghe Vidican a câștigat funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, iar din 15 iulie 2011 a preluat funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Actualul șef al Parchetului Bihor a intrat în magistratură în 1998, când a fost numit prin decret prezidențial ca procuror la Parchetul Aleșd.
În aceeași ședință din 6 iulie a Secției pentru procurori a CSM va fi discutată și propunerea de numire a procurorului Virginia Bianca Vulcan în funcţia de procuror şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Aceasta a intrat în magistratură în 2009, după absolvirea Institutului Național Magistraturii, iar în februarie 2011, a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în urma promovării examenului de capacitate. Din 2013 este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procurorii din cadrul CSM vor discuta marți, 6 iulie, și două propuneri de delegare la șefia a două importante unități de parchet din Bihor și Satu Mare. Astfel, este propusă delegarea procurorului Sebastian Vălean ca procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv a procurorului Marius Iancu ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În vârstă de 49 de ani, Sebastian Vălean (foto stânga) a absolvit Facultatea de Drept din Oradea în 1996, iar între 1997 și 1999 a fost stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Au urmat doi ani ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar din 2006 este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Timp de doi ani, între 2016 și 2018, a condus Secția de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar din 2018 ocupă funcția de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea. Mandatul său de 3 ani ajunge la final în această lună.
Marius Iancu este procuror din 1998 și și-a început activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. În 2004 a fost numit la Direcția Națională Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Oradea, unde și-a desfășurat activitatea timp de un deceniu, iar timp de 4 ani a condus DNA Oradea. S-a întors în Satu Mare, unde, în 2016, a preluat conducerea Secției de Urmărire Penală din cadrul Parchetului județean.
Procurorul Marius Iancu va prelua funcția de șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare de la actuala deținătoare, Anda Mihaela Mărășescu, al cărei mandat de trei ani se încheie la jumătatea acestei luni.
DOCUMENT – Ordinea de zi a ședinței din 6 iulie 2021 a Secției pentru procurori a CSM:
Comments 1