Contestaţie în anulare. Cerere de recuzare împotriva judecătorului care a soluționat revizuirea. Neincidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă
Articole incidente: C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1, art. 509 alin. (1) pct. 1, art. 503 alin. (2) pct. 3, alin. (3)
Conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., judecătorul este incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
Judecătorul care s-a pronunțat asupra unei revizuiri nu este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., a se pronunța într-o contestație în anulare, în condițiile în care, raportat la textele de lege care le reglementează, motivele pentru care cele două căi de atac extraordinare de retractare pot fi declarate diferă, astfel că o hotărâre nu poate fi atacată, invocând același motiv, atât cu revizuire, cât și cu contestație în anulare.
Astfel, prin faptul că a soluţionat cererea de revizuire, judecătorul recuzat nu a devenit incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., să judece contestaţia în anulare, căci nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. şi cel de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ. – I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 2040 din 21 octombrie 2020
Prin cererea înregistrată la 28.08.2018 pe rolul Tribunalului Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii J., solicitând următoarele:
- – anularea dispoziţiei colective nr. 112A/30.03.2018, respectiv a dispoziţiei colective nr. 207A/29.05.2018, în ceea ce priveşte reducerea sporurilor aferente salariului, prin care s-a dispus reducerea sporului grupa I de la 75% la 55%, (fiind retribuiţi ulterior 10% spor grupa I) şi obligarea pârâtului la acordarea sporului salarial grupa I în procent de 85%. În subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la plata sporului grupa I în procent de 75% şi a sporului grupa II în procent de 15%, aferente salariului de bază, cele maxime avute iniţial, cu consecinţa revenirii la cele existente iniţial;
- – anularea actului adiţional nr. 3/30.03.2018, respectiv a actului adiţional nr. 4/29.05.2018 la contractele individuale de muncă, prin care s-a dispus reducerea sporurilor grupa I – de la 75% la 55%, (fiind retribuiţi ulterior 10%) şi s-a eliminat sporul grupa II – 15%, în sensul menţinerii salariilor de bază avute anterior reducerii acestora;
- – obligarea pârâtului la plata diferenţei de drepturi salariale dintre salariul cuvenit, indexat, majorat şi reactualizat cu dobânda legală şi cel acordat efectiv, calculată de la data emiterii deciziei până la acordarea efectivă;
- – obligarea pârâtului la calcularea acestor sporuri prin raportare la salariul de bază şi nu la salariul de încadrare;
- – obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 461/27.02.2019, Tribunalul Cluj, Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 859/A/12.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ., care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/33/2019.
La 13.09.2019, A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au formulat o cerere de recuzare împotriva unui membru al completului de judecată.
Prin încheierea din 19.09.2019, Curtea de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 1301/A/18.10.2019 a respins ca inadmisibilă contestația în anulare.
Împotriva încheierii din 19.09.2019, A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au declarat recurs, solicitând casarea ei și constatarea stării de incompatibilitate relativă invocată, precum și casarea hotărârii pronunțate în contestația în anulare.
În motivarea recursului, au susținut că instanța a respins cererea de recuzare, rezumându-se la a reţine doar că nu sunt îndeplinite cerințele art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., fără a arăta argumentele de fapt și de drept care au condus la această concluzie.
Potrivit recurenţilor, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., încheierea nefiind motivată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ.
În continuare, autorii căii de atac au reiterat situaţia de fapt, au prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi au susţinut că, urmare a greșelilor de procedură efectuate de instanța de apel, au formulat două căi extraordinare de atac, contestație în anulare și revizuire, ambele vizând același motiv, și anume discriminarea salarială a angajaților raportat la alte instituții similare, critică ce nu a fost analizată de instanțe.
Au arătat recurenții că judecătorul recuzat în cadrul contestației în anulare este același care a soluționat cererea de revizuire, acesta exprimându-și anterior părerea cu privire la omisiunea instanțelor de a cerceta motivul discriminării salariale, aflându-se astfel în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C.proc.civ.
Se cuvine menționat, cu prioritate, că potrivit art. 499 C.proc.civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.(…)”.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:
În mod expres, recurenţii au invocat ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C.proc.civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii sau atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.
Au susţinut autorii căii de atac că instanța, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., a respins cererea de recuzare, rezumându-se la a reţine doar că nu sunt îndeplinite cerințele de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., fără a arăta argumentele de fapt și de drept care au condus la această concluzie.
Garantarea dreptului la un proces echitabil include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor părţilor.
Așadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei și de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluția.
Examinarea încheierii atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, reţinând că, prin faptul că a soluţionat cererea de revizuire, judecătorul recuzat nu a devenit incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., să judece contestaţia în anulare, căci nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. şi cel de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ.
Aşa fiind, criticile recurenţilor vizând nemotivarea hotărârii nu sunt întemeiate.
Nici critica potrivit căreia, contrar celor reţinute de instanţă, judecătorul recuzat era incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., nu este aptă să conducă la casarea încheierii atacate.
Conform art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., judecătorul este incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.
Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 998/A/2019 a Curţii de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosarul nr. x/33/201 (de completul de judecată din care a făcut parte și judecătorul recuzat), a fost respinsă revizuirea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva deciziei civile nr. 859/A/12.06.2019 a aceleiaşi curţi de apel.
Cererea de revizuire fusese întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, autorii căii de atac reclamând nerespectarea de către instanţă a principiului disponibilităţii, din perspectiva faptului că nu s-a pronunţat asupra aspectului discriminării salariaţilor reclamanţi.
Instanța de revizuire a apreciat că, în condițiile în care curtea de apel a reținut prin decizia atacată că este inadmisibilă schimbarea cauzei juridice în apel, cu referire la motivele din cererea de apel vizând constatarea discriminării, nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., pentru că respectiva critică fusese evaluată şi înlăturată.
Obiectul dosarului nr. x/33/2019 al Curţii de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în cadrul căruia s-a formulat cererea de recuzare respinsă prin încheierea atacată cu recurs, îl constituie contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 859/A/12.06.2019 a aceleiaşi instanţe.
Prin contestaţia în anulare, autorii acesteia au criticat decizia atacată din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ., susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de apel vizând discriminarea salariaţilor comparativ cu salariaţii din alte instituţii similare.
Aşadar, având în vedere obiectul celor două dosare, prin prisma cărora judecătorul recuzat a avut a se pronunța, în cadrul revizuirii, asupra motivului ce viza lipsa pronunțării asupra unui lucru cerut, iar în contestația în anulare, cu privire la lipsa analizei unui motiv de apel, în mod judicios s-a reținut prin încheierea atacată că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., de vreme ce nu există identitate între motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. şi cel al contestaţiei în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 coroborat cu art. 503 alin. (3) C.proc.civ. Înalta Curte subliniază că ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ. are în vedere cererea concretă dedusă judecăţii, obiectul ei, pe când ipoteza cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. vizează omisiunea de cercetare a unui motiv de casare.
Mai mult decât atât, nu se poate susține cu temei că judecătorul care s-a pronunțat asupra unei revizuiri este incompatibil, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., a se pronunța într-o contestație în anulare, în condițiile în care, raportat la textele de lege care le reglementează, motivele pentru care cele două căi de atac extraordinare de retractare pot fi declarate diferă, astfel că o hotărâre nu poate fi atacată, invocând același motiv, atât cu revizuire, cât și cu contestație în anulare.
Judecătorul învestit cu soluționarea unei cereri de revizuire se va pronunța în limitele dispozițiilor art. 509 C.proc.civ., care reglementează obiectul și motivele de revizuire, iar în ipoteza contestației în anulare, în limitele art. 503 C.proc.civ., care stabilește obiectul și motivele contestației.
Așadar, astfel cum sunt configurate de lege, căile extraordinare de atac ale revizuirii și contestației în anulare nu pot fi declarate pentru acelaşi motiv.
De altfel, prin decizia civilă nr. 1301/A/2019, pronunțată în dosarul în cadrul căruia s-a formulat cererea de recuzare respinsă prin încheierea atacată, Curtea de Apel Cluj, Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, reținând că o decizie a unei instanțe de apel nu poate face obiectul căii extraordinare de atac de retractare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3, coroborate cu cele ale art. 503 alin. (3) C.proc.civ., care, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, vizau doar hotărârile instanțelor de recurs.
Examinarea deciziilor pronunțate în dosarul având ca obiect revizuirea și în cel vizând contestația în anulare relevă perspectiva diferită din care este analizată aceeași hotărâre, odată prin prisma dispozițiilor art. 509 C.proc.civ., în cadrul revizuirii, iar în contestația în anulare, prin raportare la art. 503 C.proc.civ.
Așa fiind, este neîntemeiată critica recurenților potrivit căreia judecătorul recuzat în cadrul contestației în anulare se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, criticile invocate de recurenți nu justifică măsura casării încheierii atacate, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
