Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea judecătoarei Adriana Stoicescu în funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Timiş. Magistratul își va prelua funcția pe 16 iulie și o va ocupa pentru cel mult 6 luni.
Delegarea judecătoarei Stoicescu în noua funcție a fost acceptată de patru dintre membrii Secției pentru judecători, în timp ce trei voturi au fost nule.
Licențiată a Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – promoția 1996, Adriana Stoicescu a fost avocat timp de 8 ani, iar din 2004 este judecător. Între 2011 și 2013 a ocupat funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Timișoara, iar până în 2015 a fost vicepreședinte al Tribunalului Timiș.
Din 1 ianuarie 2015 până la începutul lui 2021 – timp de două mandate – a îndeplinit funcția de președinte al Tribunalului Timiș.
Comments 1