Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit, printr-o decizie dată pe 7 iunie și publicată, vineri, în Monitorul Oficial nr. 707, că publicarea anunțurilor online fictive se încadrează la infracțiunea de înșelăciune, nu la fraudă informatică, dacă a avut drept consecință producerea unei pagube. ”Atunci când doar conținutul anunțurilor postate pe un site este nereal, această împrejurare nu este de natură să califice faptele drept acte de fraudă informatică, deoarece actele de conduită nu sunt îndreptate împotriva sistemului informatic ori adatelor acestuia, ci reprezintă infracțiuni de înșelăciune săvârșite uneori prin mijloace frauduloase”, a stabilit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest fel, Curtea Supremă a clarificat o problemă ridicată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Pe 7 iunie, ÎCCJ a anunțat admiterea unei sesizări prealabile referitoare la postarea online a unor anunțuri fictive:
Decizia nr.37 în dosarul nr.769/1/2021
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „Publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de fraudă informatică, prevăzute de art. 249 din Codul penal (în modalitatea alternativă a „introducerii de date informatice”) sau ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (2) din Codul penal (în modalitatea alternativă „prin alte mijloace frauduloase”)?”
Stabileşte că publicarea de anunțuri fictive online care a avut drept consecință producerea unei pagube, fără ca prin această activitate să se intervină asupra sistemului informatic sau asupra datelor informatice prelucrate de acesta, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 244 din Codul penal.
Vineri, 16 iulie, decizia Înaltei Curți a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 707. Iată câteva din argumentele reținute de ÎCCJ pentru admiterea sesizării prealabile:
– Diferența dintre infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea defraudă informatică decurge din faptul că, în timp ce frauda informatică se săvârșește asupra unui sistem informatic, înșelăciunea săvârșită în modalitatea prezentată mai sus, respectiv prin plasarea unor anunțuri fictive care a avut drept consecință producerea unei pagube, are loc prin intermediul unui sistem informatic în care sunt introduse date informatice (anunțul fictiv), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv creării unui prejudiciu subiectului care acceptă oferta fictivă.
– În cazul infracțiunii de fraudă informatică, prejudiciul se produce ca o consecință directă a introducerii datelor informatice, iar în cazul infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul se produce prin determinarea persoanei vătămate să adopte o conduită păgubitoare.
– Infracțiunea de fraudă informatică are la bază o acțiune tehnică în contextul unei interacțiuni cu un sistem informatic(introducerea datelor informatice). Această conduită este cea care generează în mod direct prejudiciul patrimonial, astfel că în cazul infracțiunii de fraudă informatică sistemul informatic este în mod direct cel fraudat. Ca urmare a acestei fraudări sistemul informatic ajunge să consemneze date nereale care, transpuse în realitatea faptică, produc în mod direct un prejudiciu pentru o anumită persoană.
– Atunci când doar conținutul anunțurilor postate pe un site este nereal, această împrejurare nu este de natură să califice faptele drept acte de fraudă informatică, deoarece actele de conduită nu sunt îndreptate împotriva sistemului informatic ori adatelor acestuia, ci reprezintă infracțiuni de înșelăciune săvârșite uneori prin mijloace frauduloase. Încadrarea juridică în infracțiunea de înșelăciune este susținută și atunci când producerea prejudiciului este determinată de conduita ulterioară postării anunțurilor, subiecții continuând manoperele de inducere în eroare prin contactarea persoanelor vătămate și îndrumarea acestora în efectuarea plății, respectiv ridicarea bunurilor achiziționate care, în realitate, nu există. Astfel, diferența dintre aceste două infracțiuni este dată de faptul că, în timp ce frauda informatică se săvârșește asupra unui sistem informatic, a cărui structură este modificată, înșelăciunea prin plasarea unor anunțuri fictive care a avut drept consecință producerea unei pagube are loc prin intermediul unui sistem informatic, a cărui structură este folosită de subiectul activ al infracțiunii.
– Prejudiciul, în cazul infracțiunii de fraudă informatică, survine în urma interacțiunii pe care subiectul activ o are cu sistemul informatic, independent de conduita subiectului pasiv (de exemplu, prin avizarea plății); în cazul infracțiunii de înșelăciune prin mijloace informatice, paguba survine ulterior, eventual după o perioadă de timp, ulterior interacțiunii pe care subiectul activ o are cu subiectul pasiv, cu ajutorul sistemului/mijlocului informatic.
– Prejudiciul, în cazul infracțiunii de înșelăciune, nu survine strict ca urmare a introducerii de date informatice, prin simpla manipulare a mijlocului informatic. În ipoteza postării de anunțuri fictive pe site-uri de specialitate, nu se pune problema de o manipulare a unui sistem informatic ori a datelor informatice stocate pe acesta, în sensul art. 249 din Codul penal, ci despre o formă de inducere în eroare specifică înșelăciunii prevăzute de art. 244 din Codul penal, efectuată prin intermediul unui sistem informatic. Inserarea de date informatice sub forma postării unui anunț cu privire la bunuri inexistente reprezintă modalitatea prin care victima este indusă în eroare și prejudiciată, nefiind aptă să aducă atingere obiectului juridic principal al infracțiunii.
DOCUMENT – Decizia nr. 37 din 7 iunie 2021 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală:
