Articole incidente: C. proc. civ., art. 80 alin. (1), art. 84 alin. (1), art. 86 teza I, art. 151 alin. (2), (4) | C. civ., art. 1376 alin. (2) teza a II-a
Conform art. 151 alin. (2) C. proc. civ., avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.
Sunt supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de art. 151 alin. (4) C. proc. civ. numai menţiunile cu privire la reprezentantul legal, nu şi cele privind reprezentantul judiciar convenţional.
Astfel, în cazul în care persoana juridică de drept privat este reprezentată de consilierul juridic, care are calitatea de prepus, împuternicirea acordată acestuia nu este supusă cerinţei publicităţii reglementată de art. 151 alin. (4) C. proc. civ., care are în vedere calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice de drept privat. – I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1259 din 7 iulie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 22 iulie 2015 sub nr. x/300/2015, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., au solicitat:
- – constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 4.1 alin. (2), art. 4.5 şi art. 4.10 lit. a) şi lit. b) din contractul de credit de consum nr. HL 15783/24.09.2007;
- – obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii prin raportare la valoarea LIBOR şi a marjei de la data încheierii contractului;
- – obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute în baza clauzelor abuzive cu titlul de comision de acordare, comision de administrare şi dobândă excedentară;
- – constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, stabilizarea cursului de schimb la momentul semnării contractului, iar în subsidiar, restabilirea echilibrului contractual prin suportarea în mod egal a riscului valutar, denominarea în moneda naţională a plăților.
În drept, au fost invocate prevederile din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 99/2006, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituţia României, art. 194 şi urm. C. proc. civ., art. 480 şi art. 992 C. civ., Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 TFUE.
La 23 septembrie 2015, reclamanţii au depus la dosar cerere precizatoare, indicând următoarele valori patrimoniale: suma de 892.621,8 lei -aferentă capătului unu de cerere referitor la dobândă, privind art. 4.1 alin. (2) din contract; suma de 1.074.176,67 lei -aferentă capătului de cerere privind posibilitatea băncii de a modifica dobânda şi comisioanele, de la art. 4.5 din contract; suma de 181.551,25 lei -aferentă petitului privind comisionul de administrare; suma de 168.141 lei -aferentă dobânzii excedentare; suma de 10.500 lei -pentru comisionul de acordare; suma de 89.745,97 lei -privind comisionul de administrare.
Prin sentinţa civilă nr. 383 din 13 ianuarie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Litigiul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a VI-a civilă a Tribunalului București la 10 februarie 2016 subnr. x/3/2016.
Prin sentința civilă nr. 2723 din 3 mai 2016, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.5 dincontractul de credit nr. HL 15783/24.09.2007 și a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 2723 din 3 mai 2016 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă au declarat apeluri reclamanţii A., B., C. și pârâta D. S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1201/A din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al apelantei-pârâte D. SA și anulat apelul declarat de pârâta D. S.A.
Totodată, a fost respins apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C., ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 1201/A din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta D. S.A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În susţinerea cererii, recurenta invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. căruia îi subsumează o singură critică, aceasta vizând faptul că instanţa de apel a soluţionat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al apelantei-pârâte cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 82 și art. 151 C. proc. civ., referitoare lareprezentarea părților.
Argumentele aduse în sprijinul criticii formulate vizează următoarele aspecte:
Potrivit Normei privind competenţele de reprezentare, în cadrul societăţii absorbite D. S.A. s-a stabilit că pentru angajarea băncii în relaţiile cu terţii este necesară semnătura cumulativă a oricăror doi conducători, conform responsabilităţilor şi împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administraţie sau prin semnătura cumulată a cel puţin doi salariaţi, cărora conducătorii le vor delega atribuţiile în acest sens şi care vor angaja banca în limitele puterilor conferite.
În aceeaşi normă se mai precizează că se consideră excepţii de la principiul angajării răspunderii băncii (mai sus precizat) prin semnătura a cel puţin două persoane, astfel: „în faţa instanţelor de judecată sau arbitrale, reprezentarea băncii se realizează de către o singură persoană pentru care delegaţia de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcţiei Juridice şi Şeful Biroului Litigii/Şef Serviciu din cadrul Direcţiei Juridice”.
Recurenta precizează că documentele emise de Direcţia Juridică din cadrul D. S.A. aveau ca primă semnătură, de tip A, pe cea a Directorului Executiv/Şef Serviciu/Şef Birou şi a doua semnătură, de tip B, pe cea a consilierului juridic care redacta respectivul document.
Se precizează că a fost probat cu înscrisuri că semnatarii cererii de apel, respectiv E. avea calitate de şef serviciu, iar F. avea calitatea de consilier juridic, iar potrivit adeverinţelor depuse la dosarul cauzei şi în raport de Norma de reprezentare a societăţii D. S.A., persoanele semnatare aveau calitatea de a reprezenta banca în relaţia cu instanţele de judecată. Recurenta învederează, în al doilea rând, că cererea de apel a fost semnată în numele societăţii absorbite de şeful serviciului, la acea vreme, E. şi de F. în calitate de consilier juridic potrivit reglementărilor interne la care s-a făcut referire.
Recurenta menţionează, totodată, faptul că în faţa instanţei de fond întâmpinarea depusă a fost semnată de aceleaşi şef serviciu împreună cu un alt consilier juridic, în faţa tribunalului nepunându-se problema că persoanele semnatare nu ar avea calitatea să reprezinte banca, partea potrivnică necontestând această calitate.
Consideră recurenta că a ridica această excepţie, din oficiu, atunci când nu există nici măcar suspiciunea unei intenţii frauduloase că altcineva decât reprezentanţii legali ai societăţii au formulat calea de atac a apelului şi că, în acelaşi timp, au şi reprezentat-o în faţa instanţei de judecată, este o chestiune excesiv de formalistă, putând fi asimilată cu refuzul de a judeca o cauză şi chiar cu încălcarea dreptului la justiţie, consfinţit atât prin Constituţia României, cât şi de către reglementările europene în acest domeniu.
Recurenta conchide în sensul că apelul este semnat de reprezentanţii legali şi convenţionali ai societăţii D. S.A., iar reprezentarea în faţa instanţei de judecată a fost efectuată prin consilierul juridic desemnat în baza mandatului de reprezentare, calitate şi mandat ce nu au fost contestate de către partea intimată.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte a constatat următoarele:
Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, dată fiind necesitatea de a se realiza o judecată între părţi corect reprezentate.
Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele şi pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte.
Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant şi enumeră felurile reprezentării, respectiv legală, convențională sau judiciară.
Potrivit art. 84 alin. (1) C. proc. civ., reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată se poate face numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.
În reglementarea art. 86 prima teză C. proc. civ., „Mandatarul cu procură generală poate să îl reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume”, ceea ce presupune că mandatul de reprezentare în justiție trebuie considerat ca un mandat special în raport cu mandatul de administrare sau cu orice mandat având un caracter general.
Conform art. 151 alin. (2) C. proc. civ., avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi text de lege, reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea lor.
Recurenta a depus la dosarul cauzei copii certificate de pe următoarele înscrisuri: adeverințele nr. 508/33/04.01.2018 și nr. 508/319/22.01.2018, extras din decizia comitetului de reglementări interne din 10.07.2015, extras din actul constitutiv, extras din Norma privind competențele de reprezentare în cadrul D. S.A versiunea 7.0 (în vigoare de la data de 17 iunie 2015) și Anexa nr. 1 la Norma anterior menționată.
Prin Norma privind competentele de reprezentare în cadrul D. S.A., versiunea 7.0, depusă în extras, s-a stabilit „dreptul de semnătură pentru angajarea Băncii, conform Anexei nr. I, cu respectarea principiului conform căruia răspunderea Băncii este angajată prin semnătură cumulată a oricăror doi conducători ai Băncii, conform responsabilităţilor şi împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administraţie sau prin semnătura cumulată a cel puţin doi salariaţi, cărora conducătorii le vor delega atribuţiile în acest sens şi care vor angaja Banca în limita puterilor conferite, în conformitate cu prezenta Normă”.
Potrivit acestei Norme, „se consideră excepţii de la principiul angajării răspunderii Băncii prin semnătura a cel puţin două persoane, potrivit competenţelor de reprezentare stabilite prin prezenta Norma, (i) reprezentarea D. S.A. în faţa instanţelor judecătoreşti şi/sau în faţa instanţelor arbitrale, de către o singură persoană pentru care delegaţia de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcţiei juridice şi Şeful Biroului Litigii/şef Serviciu din cadrul Direcţiei Juridice şi (ii) reprezentarea D. SA în faţa Serviciilor Registratură şi Arhivă ale instanţelor judecătoreşti de orice grad, de către o singură persoană pentru care delegaţia de reprezentare se semnează de către Directorul Executiv al Direcţiei Juridice/Şeful Biroului Litigii/Șef Serviciu din cadrul Direcţiei Juridice și conducătorul unităţii teritoriale/angajat cu atribuţii manageriale/coordonare din care face parte persoana delegată.
Astfel cum rezultă din extrasul din Anexa nr. 1 la Normă, „documentele emise la nivelul Direcţiei Juridice sunt: invitaţii la conciliere, împuterniciri avocaţiale, răspunsul privind solicitările de informaţii (…), cereri de chemare în judecată de orice natură, inclusiv acţiuni civile, comerciale, falimente şi reorganizări judiciare, cereri de chemare în garanţie, întâmpinări, note scrise (..)”.
Art. 54 din Actul Constitutiv al D. S.A. stipulează că răspunderea băncii va fi angajată prin semnătura cumulată a oricăror doi conducători ai Băncii, conform responsabilităţilor şi împuternicirilor stabilite de Consiliul de Administraţie sau prin semnătura cumulată a cel puţin doi salariaţi cărora conducători le vor delega atribuţiile în acest sens şi care vor angaja Banca în limitele conferite.
Din coroborarea acestor texte legale mai sus redate şi a documentelor de reglementare internă emise de Bancă, rezultă că cererea de apel formulată de persoana juridică de drept privat, D. S.A., putea fi făcută fie prin reprezentantul legal, situație în care este obligatorie depunerea unui extras din registrul public care să ateste această calitate, fie prin reprezentant convențional, consilier juridic sau avocat, situație în care este obligatorie depunerea unei împuterniciri emise de persoana juridică al cărei angajat este.
Cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă este semnată de șef serviciu E. și de consilier juridic superior F., acelaşi şef serviciu semnând şi întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi validată de aceasta, împrejurare ce a dat naştere unei prezumţii de dovadă a calităţii de reprezentant a celor două persoane.
Adeverinţele existente la filele 149 şi 150 în dosarul Curţii atestă faptul că d-na E. deţine funcţia de şef serviciu Direcţie Juridică şi că d-na F. deţine funcţia de şef birou – Direcţia Juridică, calităţi ce le conferă atributul reprezentării convenţionale a recurentei în faţa instanţelor judecătoreşti, în sensul avut în vedere de art. 80 alin.(1), de art. 84 alin.(1) şi de art. 151 alin. (2) C. proc. civ., ambele adeverinţe fiind semnate de Directorul executiv adjunct al Băncii.
Semnatarii celor două adeverinţe, nr. 508/33/04.01.2018 şi nr. 508/319/2018, sunt directorul executiv adjunct şi şef serviciu, salariaţi care au acţionat, astfel, în calitate de prepuşi ai Băncii, angajator comitent în reprezentarea legală cerută de art. 151 alin. (4) C. proc. civ.
Aceasta pentru că, din interpretarea tezei a II-a a art. 1376 alin. (2) C. civ., rezultă că „prepusul este cel care, aflat sub directa supraveghere şi control a comitentului, îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări din partea acestuia, pentru comitent sau pentru o altă persoană, raportul comitent/prepus fiind de esenţa contractului individual de muncă.”
Într-o altă definiţie, consacrată în doctrină, prepusul este o persoană care acceptă să facă ceva în interesul altei persoane, punându-se sub direcţia, supravegherea şi controlul acesteia, o persoană care efectuează acte juridice sau îndeplineşte o funcţie după directivele şi sub controlul altei persoane.
Ceea ce defineşte noţiunile de comitent şi prepus este existenţa unui raport de subordonare care îşi are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredinţat unei persoane fizice o anumită însărcinare. Din această încredinţare decurge posibilitatea pentru prima persoană – denumită comitent – de a da instrucţiuni, de a direcţiona, îndruma şi controla activitatea celeilalte persoane – denumită prepus – aceasta din urmă având obligaţia de a urma îndrumările şi directivele primite.
Astfel, comitentul este o persoană îndreptăţită să exercite direcţia, supravegherea şi controlul asupra modului de îndeplinire a funcţiei pe care a încredinţat-o altei persoane (prepusului), iar prepusul este persoana care acceptă să facă ceva în interesul altei persoane, punându-se sub direcţia, supravegherea şi controlul acesteia.
Documentele emise de Direcţia Juridică din cadrul D. S.A., în dovedirea calităţii de reprezentanţi judiciari convenţionali ai semnatarilor cererii de apel, aveau ca primă semnătură de tip A, pe cea a Directorului executiv şi a doua semnătură, de tip B, pe cea a consilierului juridic, fiind astfel întocmite cu respectarea cerinţelor cuprinse în Norma privind competențele de reprezentare în cadrul D. S.A., versiunea 7.0 şi în acord cu Actul Constitutiv al D. S.A.
Aşadar, rezultă cu evidenţă că sunt supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de art. 151 alin. (4) C. proc. civ. numai menţiunile cu privire la reprezentantul legal, nu şi cele privind reprezentantul judiciar convenţional, în condiţiile în care consilierul juridic are, în speţă, calitatea de prepus faţă de Bancă, astfel că împuternicirea acordată acestuia nu este supusă cerinţei publicităţii, reglementată de art. 151 alin. (4) C. proc. civ., care are în vedere calitatea de reprezentant legal al persoanei juridice de drept privat.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva dezlegării pe care instanţa de apel a dat-o excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al apelantei-pârâte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.
Această speță este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
